Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Sacrificata pe altarul casniciei

6 May 2008

La doar patru luni dupa ce intentase actiune de divort, Robin Wright Penn a retras cererea fara sa ofere nici o explicatie. Casnicia cu Sean Penn, veche de 12 ani, a scartait inca o data, insa blonda actrita pare sa-si fi descoperit vocatia de maestru al compromisurilor.

Doar cateva luni i-au trebuit actorului Sean Penn sa-si convinga nevasta, pe Robin Wright Penn, sa renunte la divortul intentat in decembrie anul trecut. Presa speculase atunci ca Robin l-a gasit pe sot, cu care plecase in vacanta, in pat cu doua femei. Actrita a ras la auzul stirilor de prima pagina si a negat vehement. Dar probabil ca zambetul i s-a sters atunci cand si-a vazut partenerul de brat cu manechinul Petra Nemcova la Gala Oscar din acest an. Si totusi l-a iertat, am aflat recent, cand purtatorul ei de cuvant a recunoscut ca ea si-a retras cererea de divort. La rugamintile insistente ale lui Sean, sustin tabloidele occidentale. Trezit singur, actorul si-a dat seama ca nu mai are cine sa-i asculte problemele si a sunat-o nonstop pe Robin pentru a-i cere iertare. A determinat-o inca o data sa-i treaca cu vederea pacatele, multe la numar, daca ne aducem aminte incidentele din trecut, cand nevasta a aparut cu ochii vineti in urma unor dispute conjugale.

Lista de prioritati
Adevarul e ca rar a mai vazut Hollywoodul o actrita care sa renunte la propriile aspiratii profesionale de dragul familiei si asta nu doar la modul declarativ, ca sa dea bine la public. Robin Wright Penn e o pasare rara din acest punct de vedere. Frumoasa si talentata, remarcata dupa rolul sensibilei Kelly Capwell din serialul “Santa Barbara”, nominalizata chiar la Oscar, categoria rol feminin secundar, pentru rolul din “Forrest Gump”, actrita a lasat cariera pe locul doi pentru a fi mama si sotie. “N-am vrut niciodata sa fiu un star. Visul meu, cand eram copil, era sa fiu infirmiera, intr-o tabara de refugiati, pentru Medici fara frontiere”, a marturisit ea anul trecut.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare