Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Salma Hayek

Salma Hayek joacă alături de fratele lui Bardem

17 May 2011

Actriţa interpretează rolul unei dansatoare dintr-un bar din Tijuana, Mexic, într-un film care marchează debutul regizoral al francezului Mathieu Demy. Pelicula, care se află în prezent în post-producţie, se numeşte “Americano”, iar filmările au avut loc la Paris, Los Angeles şi, evident, Tijuana.

Alături de Salma, mai joacă Geraldine Chaplin, Chiara Mastroianni, dar şi Carlos Bardem, fratele oscarizatului Javier Bardem. Pelicula urmează să fie lansată anul acesta, însă deocamdată nu a fost anunţată data.

Salma a participat, de curând, la Festivalul de Film de la Cannes la prezentarea peliculei de animaţie “Puss in Boots” (“Motanul încălţat”), în care pune voce personajului Kitty Softpaws.

În prezent, actriţa în vârstă de 44 de ani filmează la comedia “Here Comes the Boom”. Animaţia “Puss in Boots” va intra în cinematografele de la noi pe 2 decembrie anul acesta.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare