Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Hillary Clinton

Se face film despre tânăra Hillary Clinton

15 March 2017

În timp ce HBO şi Tom Hanks lucrează la o miniserie despre Donald Trump, iar sezonul 7 din serialul „American Horror Story” va porni de la alegerile americane recente, Hillary Clinton va deveni subiect de film, scrie buzzfeed.com.

Mai exact, se lucrează la o peliculă despre aventurile în sălbăticia din Alaska, avute de tânăra Hillary Diane Rodham în 1969 – a aflat sursa amintită, la conferinţele SXSW 2017, care au loc zilele acestea, în Austin (Texas).

Viitorul film se va numi „When I’m a Moth” şi este inspirat de anul sabatic pe care şi l-a luat viitoarea doamnă Clinton (care va fi jucată de Addison Timlin, din serialul „Californication”), după terminarea Colegiului Wellesley şi înainte de Yale. În vara lui 1969, Hillary a umblat prin Alaska, angajându-se ca spălător de vase într-un hotel din Parcul Naţional Mount McKinley şi ca procesator de peşte într-o fabrică din Valdez.

Proiectul „When I’m a Moth” nu este singurul film despre Hillary Clinton. În plus, pe Lista Neagră a celor mai bune scenarii hollywoodiene există proiectul „Rodham” (centrat pe timpul petrecut de aceasta la Yale).

Foto: www.slate.com

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare