Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andreea Mantea si Bursucu

„Se strigă darul!”, emisiunea de la Kanal D, începe pe 26 iunie

9 June 2016

„Se strigă darul!”, emisiunea prezentată de Andreea Mantea și Bursucu, începe pe 26 iunie și va fi difuzată în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Kanal D.

Andreea Mantea si Bursucu

Au filmat în mai multe locuri din țară și au avut parte de un spectacol uluitor al tradițiilor, de emoțiile copleșitoare ale mirilor și ale familiilor acestora, dar și de distracție pe măsură. Au făcut tot posibilul pentru a strânge zestre cât mai consistentă pentru însurăței și au fost părtașii unor momente inedite, atât în spatele cât și în fața camerelor de filmat. Aventurile celor doi îndrăgiți prezentatori, Andreea Mantea și Bursucu, precum și imagini de la cele mai frumoase nunți le veți putea urmări din 26 iunie, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Kanal D.

Cei care doresc să îi aibă pe Andreea Mantea și pe Bursucu la nunta lor se pot înscrie la castingul pentru show-ul „Se strigă darul!” accesând www.kanald.ro și urmând pașii necesari prezentați pe pagina emisiunii.

Andreea Mantea Se striga darul

„Filmăm în continuare, weekend-urile noastre sunt pline de întâmplări și abia așteptăm ca telespectatorii să vadă și ei ce am trăit noi, alături de atâtea cupluri și familii pline de speranță, emoții și chiar conflicte. Pentru că un eveniment atât de important cum este o nuntă ascunde, nu de puține ori, disensiuni. Presiunea te poate face să reacționezi cu totul altfel decât te-ai fi așteptat, te poate face să îi surprinzi pe ceilalți, dar și pe tine”, spune Andreea Mantea.

Se striga darul

„Cunoaștem oameni foarte frumoși, petrecem alături de ei cele mai speciale momente ale vieții lor, îi vedem în toate ipostazele în timpul pregătirilor de nuntă. Ce se întâmplă în culisele facerii acestor evenimente e cu totul ieșit din comun, pentru că dincolo de detaliile tehnice tipice organizării, există un amestec interesant și atât de intens de emoții! Mama suferă că-i pleacă odorul de acasă, mătușa nu e de acord cu alegerea miresei, socrii se cercetează unii pe alții, mirii vor ca totul să fie perfect, de la hainele alese pentru ziua cea mare, până la cum sunt așezate florile pe masă… În tot acest carusel al dorințelor și trăirilor ne amestecăm și noi și nu avem cum să rămânem indiferenți. Devenim parte din familie!”, a adăugat Bursucu.

Nu pierdeți, din 26 iunie, la Kanal D, în fiecare duminică, de la ora 20.00, spectacolul nunților și al emoțiilor, la „Se strigă darul!”, emisiunea prezentată de Andreea Mantea și Bursucu.

O secvență de la o nuntă din Satu Mare, puteți vedea aici:

https://www.youtube.com/watch?v=aPuXA61G4no

 

Despre emisiunea „Se strigă darul”, mai puteți citi aici:

Andreea Mantea a filmat în Maramureș pentru emisiunea „Se strigă darul!”

Andreea Mantea și Bursucu au o emisiune nouă la Kanal D

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare