Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

SemifinaleChefiLaCutite IonMates 74

Se termină „Chefi la cuțite”: Astăzi are loc finala show-ului jurizat de Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu

2 May 2017

Antena 1 transmite marți, pe 2 mai, de la 20.30, finala „Chefi la cuțite”. Nu mai puțin de patru jurii din domenii foarte diferite vor fi invitate pe parcursul probelor din finală pentru a juriza farfuriile, astfel că ediția care încheie sezonul va fi plină de surprize. Chefii sunt și ei mai emoționați ca oricând, astfel că nici izbucnirile de nervi sau lacrimile nu îi vor ocoli.

Azi, de la 20.30, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări ultimele probe din acest sezon. O ultimă probă de gătit individual, jurizată de foști concurenți și câștigătorii din primele două sezoane, va alege pe cei trei finaliști din acest sezon. Emoțiile sunt foarte mari pentru toată lumea, pentru că fiecare chef își dorește să fie reprezentat în finală.

Iar cei trei finaliști vor avea drept sarcină de lucru în bucătărie prepararea unui meniu complet, cu starter, main course și desert, care va fi jurizat de un grup format din cei mai cunoscuți și apreciați bucătari și specialiști din țară.

De ce un concurent va avea nevoie de intervenția medicului, de ce chef Scărlătescu va plânge și cine va câștiga marele premiu în valoare de 30.000 de euro și trofeul „Chefi la cuțite”, telespectatorii Antena 1 află azi de la 20.30.

Ce s-a întâmplat în semifinală

Semifinala „Chefi la cuțite”, difuzată de Antena 1 luni, 1 mai, i-a găsit la prima probă pe cei zece semifinaliști mai emoționați ca oricând. Nu mai puțin de trei probe de semifinală i-au supus la cele mai grele încercări din concurs, de până acum, pe:

  • Silviu Briceag și George Manole din echipa verde a lui chef Bontea,
  • Nina Rus, Andrei Căldăraru și Giovanni Popa din echipa portocalie a lui chef Dumitrescu și
  • Iulian Mitea, Gianny Bănuță, Lorant Erdei, Angi Cobuț și Dihn Thi Binh Minh din echipa mov a lui chef Scărlătescu.

În această etapă a show-ului cei trei chefi nu i-au mai coordonat din bucătărie, ci doar de la distanță, iar fiecare semifinalist a gătit pe cont propriu. Cele trei probe de semifinală, la sfârșitul cărora numai trei concurenți au intrat în marea finală de marți, 2 mai, au fost diferite și surprinzătoare: mâncare fine dining pentru artiști – compozitori, designeri, bloggeri cunoscuți și oameni din modă, mâncare românească reinterpretată jurizată de simpaticele doamne de vârsta a treia care au mai fost în show – coana Mița, tanti Didina, doamna Ioana și doamna Lucia, dar și farfurii impuse la care vor degusta foști concurenți și câștigătorii primelor două sezoane.

După prima probă din semifinala „Chefi la cuțite”, au fost eliminați Angi Cobut, din echipa lui chef Scărlătescu, și Andrei Căldăraru, din echipa lui Florin Dumitrescu, iar după a doua probă din semifinala „Chefi la cuțite”, au fost eliminați Lorant Erdei și Silviu Briceag. 

Astfel, în finală au mai rămas:

  • George Manole (echipa lui chef Bontea),
  • Nina Rus, Giovanni Popa (echipa lui Chef Dumitrescu),
  • Iulian Mitea, Gianny Bănuță, Dihn Thi Binh Minh (echipa lui chef Scărlătescu).
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare