Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Selen Ozturk   Gulfem Hatun

Selen Ozturk, Gulfem din “Suleyman”, spune că nu se aseamănă cu personajul

25 October 2013

Selen Ozturk (33 de ani), actriţa care interpretează rolul cadânei Gulfem, în serialul “Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, mărturiseşte că îşi iubeşte foarte mult rolul.

“Îmi place foarte mult Gulfem. Este demnă, discretă, nu îi place să certe şi îi plac situaţiile liniştite. Ne asemănăm. Dar, din punct de vedere al energiei, suntem foarte diferite. Eu sunt o persoană foarte activa, veselă. Gulfem este mai potolită. Lumea nu prea mă aseamănă cu Gulfem, iar cei care mă văd pe platoul de filmare şi apoi în afara acestuia, nu cred că suntem una şi aceeaşi persoană”, a declarat ea, citată de Kanal D.

De asemenea, Selen a spus că i-ar fi plăcut să lucreze la Palatul Sultanului: “La un moment dat, m-am gândit la ceva amuzant. În serai, în acele timpuri, lucrau şi persoane care ghiceau soarta, care făceau vrăji şi îi sfătuiau pe cei care le cereau ajutorul. Aş fi vrut să joc un asemenea rol şi, dacă mi s-ar fi propus, aş fi acceptat. Mi-ar fi plăcut să fiu “sfătuitoare” la Palatul Sultanului”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare