Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bahar  Viata furata_Kanal D

Serialul „Bahar: Viață furată” revine la Kanal D cu episoade noi. Când se termină „Dragoste infinită”

19 June 2017

Serialul „Bahar: Viață furată”, care a fost întrerupt de Kanal D vara trecută, revine pe micile ecrane cu noi episoade, începând din 10 iulie.

Producția cu Ezgi Asaroglu (30 de ani, împliniți pe 18 iunie) și Keremcem (39 de ani) în rolurile principale va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 20.00, pe tronsonul lăsat liber de „Dragoste infinită”, care ajunge la final pe 7 iulie.

Producţia a avut premiera în Turcia în februarie 2014 și s-a terminat luna trecută pe postul turcesc din țara-mamă. Deși anul trecut s-a zvonit că protagonista Ezgi Asaroglu va părăsi distribuția (în urma despărțirii de Keremcem), ultimul sezon a avut-o tot pe ea în rolul principal, părțile ajungând la un acord.

Povestea de dragoste intensă dintre cei doi protagoniști, Bahar (Ezgi Asaroglu) și Ates (Keremcem), destinul sinuos al unei fete crescute în condiții vitrege, în sânul unei familii sărace, dar și numeroasele răsturnări de situație fac din aceasta producție o adevarată capodoperă cinematografică.

În acest sezon, Efsun (Ceren Moray) este o femeie împlinită, care și-a atins obiectivele: căsătorită, cu propria afacere și mama unei frumoase fetițe; pe de altă parte, Bahar, sora acesteia, a pierdut totul, iar singura care îi dă speranțe este Nuran, cea pe care o cunoaște ca fiind nepoata sa. Jocurile sunt făcute: două mame, Bahar și Efsun, o fetiță nevinovată prinsă la mijloc. Toate secretele, minciunile și disputele între cele două surori afectează viețile protagoniștilor. O singură întrebare își caută răspuns: oare va reuși Bahar să recupereze tot ce a pierdut? Odată cu trecerea timpului, povestea se complică și adevarul iese la iveală treptat…

CITEȘTE ȘI:

Ezgi Asaroglu, protagonista din „Bahar: Viață furată”, schimbă prefixul

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare