Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Buffy the Vampire Slayer primul sezon

FOTO. Serialul „Buffy, spaima vampirilor” a împlinit 20 de ani. Ce-am aflat cu această ocazie

30 March 2017

Actorii care au jucat în producția cu adolescenți care vânau vampiri, „Buffy, spaima vampirilor” / „Buffy the Vampire Slayer” (1997–2003), au fost adunați de către Entertainment Weekly pentru a sărbători cei 20 de ani de la difuzarea primului episod.

 Vezi galeria foto >

Pe 10 martie 1997, apăreau pentru prima oară pe micul ecran Buffy Summers (Sarah Michelle Gellar), Angel (David Boreanaz), Spike (James Marsters), Willow (Alyson Hannigan), Rupert Giles (Anthony Head)… Creatorul serialului, Joss Whedon, lansa pe micile ecrane americane celebra sa ucigașă de vampiri. Un personaj important în istoria televiziunii care-și păstrează și astăzi aura.

Așa că nu a fost nimic de mirare în faptul că Entertainment Weekly a vrut să le organizeze marea reîntâlnire. Aproape întreaga distribuție, cu Joss Whedon în frunte, s-a strâns pentru o serie de fotografii și de amintiri depănate pentru un număr special al revistei americane.

„În mare, a fost cam ca o reuniune de liceu. În sensul bun, pentru că toți s-au simțit foarte bine”, a declarat Whedon.

Sarah Michelle Gellar, eroina din „Buffy, spaima vampirilor”, a încercat să explice de ce Buffy este în continuare atât de influentă:

„Este metafora ultimă: oroarea adolescenței se manifestă în fața unor monștri reali. Pentru că este cel mai dificil moment din viață! Eu sunt foarte mândră de ceea ce am creat cu toții. Câteodată, ai nevoie de distanță pentru a înțelege cu adevărat”.

Și pentru Alyson Hannigan (Willow) serialul a însemnat foarte mult:

„Aici mi-am întâlnit sufletul-pereche [Alexis Denisof, alias Wesley]. Și am muncit foarte mult alături de Joss Whedon, căruia îi datorez formarea ca actriță! Greu să găsesc o experiență mai extraordinară decât aceasta!”.

Din toată vechea gașcă, un singur actor a lipsit: Anthony Stewart Head, cel care-l interpreta pe profesorul Giles.

„A fost reținut la Londra, unde joacă într-o piesă de teatru”, a explicat Gellar pe contul său de Twitter.

Cum arată acum și cum s-au simțit la întâlnire, puteți vedea aici:

O urmare la „Buffy…” este în curs de scriere

Dar nu vă entuziasmați, nu este vorba de un film sau un serial, din păcate. Este vorba de un roman pentru adolescenți – scris de Kiersten White (cu semnătura ei a apărut la noi, la Editura Corint, seria „Paranormal”) – a cărui acțiune se derulează imediat după evenimentele din ultimul episod al serialului. Cartea urmează să apară în toamna lui 2018.

„Influența serialului «Buffy the Vampire Slayer» în opera mea este imensă”, a declarat scriitoarea în Entertainment Weekly. „Așa că, atunci când agentul meu m-a sunat ca să-mi facă propunerea asta, i-am spus că toate cărțile mele nu sunt decât o încălzire pentru ceea ce urmează să scriu”.

Sarah Michelle Gellar a dezvăluit, în sfârșit, pe cine iubește Buffy

Fanii sunt încă împărțiți în această privință, dacă inima lui Buffy îi aparține lui Angel (David Boreanaz) sau lui Spike (James Marsters). Dar, cu această ocazie, actrița Sarah Michelle Gellar a lămurit lucrurile.

„Este ceva foarte frumos în povestea dintre Buffy și Angel. Cred că Spike va înțelege. Dar, pentru mine, ca Buffy, alegerea e făcută: Angel”, a explicat actrița Sarah Michelle Gellar.

Și creatorul serialului, Joss Whedon, este de acord: „Angel și Buffy reprezintă cea mai mare poveste de dragoste pe care v-am spus-o eu vreodată”.

Sursa foto: ew.com

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare