Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dragoste la prima vedere

De mâine, serialul „Dragoste la prima vedere” ia locul lui „Suleyman”, la Kanal D

17 June 2014

“Dragoste la prima vedere” va fi difuzat de Kanal D vara aceasta, începând de mâine, 18 iunie, de trei ori pe săptămână, de miercuri până vineri, de la ora 20.00. “Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii” a luat o pauză după episodul din 13 iunie şi va fi reluat de-abia la toamnă.

Dragoste la prima vedere

„Dragoste la prima vedere” este povestea a doi îndrăgostiţi, din clase sociale diferite, care caută să depăşească prejudecăţile familiilor, de dragul iubirii. Vom vedea cum iubirea dintre Umut (Gizem Karaca) şi Ozan (Sukru Ozyildiz) îl vor face pe cel din urmă sa renunţe la viaţa îndestulată pe care o ducea înainte. Dar, oare, cât va rezista acesta să trăiască în sărăcie, de dragul iubirii? Ce se va întâmpla când Umut va afla că Ozan provine dintr-o familie înstărită?

Umut (Gizem Karaca) este o tânără frumoasă, în vârstă de 23 de ani, care locuiește într-un cartier sărăcăcios din Istanbul, împreună cu mama, sora mai mică, tatăl vitreg și copiii acestuia.

Viața lui Umut este ca a Cenusereşei

La vârsta de 7 ani, Umut a rămas fără tată, iar mama sa, Zeliha (Nergis Corakci) s-a recăsătorit cu Zafer. De atunci, viața tinerei a fost o continuă luptă pentru o viață mai bună. Umut lucrează ca manichiuristă la un salon de coafură din cartier. Surorile sale vitrege sunt foarte invidioase pe frumusețea ei și lasă mereu treburile casei în seama lui Umut și a mamei sale. Deși este capul familiei, Zafer (Ali Erkazan), tatăl vitreg al lui Umut, îi cere constant salariul acesteia pentru a-și cumpăra băutură, iar Musa (Burak Altay), un tip conservator, nu îi permite surorii sale vitrege să aibă prieteni. Dar vine o zi când viața tinerei se schimbă pentru totdeauna.

Întâmplarea face ca Umut să îl cunoască Ozan (Sukru Ozyildiz), un tânăr chipeș, în vârstă de 25 de ani,  bogat, extrovertit, cu mare succes la femei. De la prima întâlnire, aceștia se îndrăgostesc iremediabil, însă Ozan se ferește să îi spună fetei că este bogat.

Distribuția:

Gizem Karaka – Umut
Surku Ozyildiz – Ozan
Berk Oktai – Hakan
Lacin Ceylan – Asude
Ali Erkazan – Zafer
Nergis Corakci – Zeliha
Sermin Humeric – Emel
Levent Ozdilek – Ragip
Burak Altay – Musa
Belgin Erdogan – Hale

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare