Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jekyll si Hyde 1

Serialul „Jekyll și Hyde” este premiera lunii mai la FilmBox

12 May 2016

„Jekyll și Hyde” are premiera în luna mai, pe două dintre posturile de televiziune ale FilmBox România. Marți, 17 mai, de la ora 21.00, pe FilmBox Premium și sâmbătă, 21 mai, de la ora 22.00, pe FilmBox Extra HD.

Jekyll si Hyde 1

Noul „Jekyll și Hyde” – care va fi difuzat în premieră în România de FilmBox – revine la nuvela lui Robert Louis Stevenson, „Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde”, continuându-o însă peste generații.

Povestea inițială, de la sfârșitul secolului XIX, spune cazul straniu al doctorului Jekyll care, după ce bea o poțiune ciudată, se transformă în odiosul criminal Hyde. În premiera de la FilmBox, în decorul Londrei anilor ’30, Robert Jekyll (Tom Bateman) este nepotul celebrului Dr. Jekyll. El nu își înțelege originea și nici misteriosul blestem care planează asupra familiei sale, așa că pornește în căutarea adevărului, fără să știe va descoperi un secret de-a dreptul monstruos.

Jekyll si Hyde 2

Tom Bateman („Da Vinci’s Demons”, „The Tunnel”) interpretează atât rolul lui Jekyll, cât și pe cel al maleficului Hyde. Bateman a declarat într-un interviu că i-a plăcut mai mult să îl joace pe Hyde și că își făcuse un obicei să asculte The Prodigy înainte de filmarea scenelor, ca să intre în starea de spirit în care îi venea „să spargă lucruri”. Dublul rol a fost o provocare pentru vedetă, o provocare căreia scenaristul seriei, Charlie Higson, era sigur că Bateman îi va face față cu brio. „Cred că am văzut aproape toți tinerii actori britanici și toți erau perfecți în rolul lui Jekyll, dar niciunul nu îl putea interpreta pe Hyde. Nu erau suficient de convingători. Dar Tom a fost perfect. A reușit să mă sperie până și pe mine!” a declarat Higson.

Iar Tom Bateman s-a implicat total în dublul său rol, ajungând să facă el însuși majoritatea cascadoriilor din serial. „A fost important pentru mine, pentru că așa am reușit să intru foarte bine în pielea personajului. Trebuia să înțelegi efectele fizice ale forței sale și nu puteam face asta dacă lăsam un cascador să facă asta în locul meu”, și-a explicat decizia actorul britanic.

Din distribuție mai face parte actorul Richard E. Grant, pe care îl știm din „Dr. Who” și „Downtown Abbey”. În premiera de la FilmBox, el este Sir Roger Bulstrode, șeful serviciului secret MIO, în sarcina căruia intră să țină lumea la distanță de pericolele supranaturale. Întrebat ce părere are despre personajul lui din noul „Jekyll și Hyde”, Grant a răspuns că „Bulstrode are un ego imens și un tip ciudat, care se îmbracă extravagant și colecționează tot felul de curiozități monstruoase!”.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare