Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Narcos

Serialul „Narcos” va avea încă două sezoane

8 September 2016

Serialul marca Netflix „Narcos”, care a spus în cele două sezoane de până acum povestea lui Pablo Escobar (interpretat de Wagner Maura), a fost prelungit cu încă două sezoane, scrie Entertainment Weekly.

narcos

O altă sursă care a relatat despre acest subiect este verge.com, care amintește că personajul Pablo Escobar moare la finalul celui de-al doilea sezon. De altfel, producătorii nu ar fi vrut în niciun moment să se axeze exclusiv pe povestea celebrului infractor.

Cred că mai sunt în continuare multe povești de spus în Columbia. Show-ul acesta a fost mereu despre cocaină. În mod intenționat nu l-am numit Pablo Escobar sau Medellin. Dacă cineva ar mai dori un sezon, ne-am așeza la masă și am selecta din cantitatea uriașă de informații pe care le-am acumulat până acum și am realiza ceva foarte frumos”, a declarat producătorul executiv al seriei, Eric Newman.

Rămâne de văzut, așadar, care va fi povestea sezonului cu numărul trei al seriei „Narcos”, care ar putea fi lansat, potrivit celor de la Netflix, abia la anul.

Iată teaser-ul prin care a fost anunțată continuarea poveștii:

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare