Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Sezonul 2 al serialului „Into the Badlands”, la AMC, din 19 martie

Sezonul 2 al serialului „Into the Badlands”, la AMC, din 20 martie

20 March 2017

Odată cu premiera americană a seriei a doua din „Into the Badlands”, postul AMC difuzează şi la noi primul episod, în noaptea de duminică spre luni, 19 spre 20 martie, de la ora 04:00 dimineaţa.

Pentru fanii care nu sunt atât de matinali, primul episod va fi difuzat şi în reluare luni, 20 martie, de la ora 22:00 (fiecare nou episod urmând să fie pe post lunea, la aceeaşi oră).

În plus, sâmbăta trecută, AMC a avut un maraton al primului sezon din „Into the Badlands”, de la ora 22:00.

Serialul „Into the Badlands” a început în noiembrie 2015 şi spune o poveste post-apocaliptică ancorată în lumea artelor marţiale. La 100 de ani după ce o succesiune de dezastre naturale şi create de om au distrus-o, America a fost repusă în ordine de 7 bărbaţi: Baronii. Fiecare controlează un teritoriu şi o resursă, cu ajutorul unor războinici antrenaţi din copilărie, care nu ajung prea des la 30 de ani (Clipperi).

Acum, 400 de ani mai târziu, Sunny (Daniel Wu) e cel mai priceput Clipper din Badlands, un asasin cu 400 de victime la activ, mâna dreaptă a Baronului Quinn (Marton Csokas) şi singurul care poate împiedica avansul Văduvei (Emily Beecham) pe teritoriul acestuia. Când îi salvează viaţa adolescentului M.K. (Aramis Knight), Sunny află un secret şi decide să-l facă ucenicul său.

Primul sezon a avut doar 6 episoade, dar al doilea vine cu o ofertă mai mare: 10. Creatorii poveştii sunt Alfred Gough şi Miles Millar („Smallville”).

Citește și: Serial în premieră la AMC: “Into the Badlands”. Galerie foto, poveste, trailer

“Into the Badlands”, un serial original AMC, intră în grila postului la toamnă

Sursa foto: https://www.facebook.com/Fantasyworldwriter

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare