Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

THE MENTALIST

Sezonul 3 din “În mintea criminalului” ajunge la final, la DIVA

27 November 2014

Sezonul 3 al serialului „În mintea criminalului”, difuzat în premieră la Diva, se apropie de final. Ultimele două episoade ale sezonului vor fi difuzate joi, 27 noiembrie, începând cu ora 21:00. Mai exact, finalul de sezon este format din două părți ale episodului intitulat „Strawberries and Cream”.

THE MENTALIST

În prima parte, Jane face o descoperire neobișnuită în timpul unei investigații declanșate de o explozie dintr-o benzinărie, iar Lisbon este atacată într-o școală părăsită. În partea a doua, echipa se străduiește să afle cine e agentul infiltrat în CBI. În sfârșit, Patrick se întâlnește față în față cu dușmanul lui de moarte, perfidul criminal în serie Red John. Cum John i-a ucis familia lui Jane, orice confruntare directă între cei doi riscă să devină sângeroasă…

Serialul „În mintea criminalului” spune povestea lui Patrick Jane (Simon Baker), consultant independent al Biroului de Investigaţii din California (CBI), care este celebru pentru faptul că rezolvă cazuri dificile folosindu-şi capacitatea de observaţie extrem de dezvoltată. În cadrul Biroului, Patrick Jane este notoriu datorită faptului că ignoră protocolul şi pentru că, pe vremuri, era un medium aproape celebru, prefăcându-se că are abilităţi paranormale. Jane nu vânează doar criminali, ci şi pe propriul lui demon: Red John, un malefic ucigaş în serie care i-a ucis întreaga familie la începutul serialului.

În rolul lui Patrick Jane joacă actorul nominalizat la Globul de Aur şi la Premiul Emmy Simon Baker („Îngerul păzitor”, „Diavolul se îmbracă de la Prada”). Serialul îi mai areîn distribuţie peRobin Tunney („Empire Records”, „Clubul vrăjitoarelor”, „Prison Break”), Tim Kang („Obsesie misterioasă”, „Dragoste cu preaviz”), Owain Yeoman („Troia”, „Cei nouă”) şi Amanda Righetti („Rebel în California”, „Întoarcerea la casa bântuită”).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare