Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

O familie de politisti   sezonul 4 (2)

Sezonul 4 din “O familie de polițiști”, în premieră la Universal Channel

3 November 2014

Familia Reagan revine în premiera sezonului al patrulea al serialului „O familie de poliţişti”, din 3 noiembrie, ora 22:00, la Universal Channel.

O familie de politisti - sezonul 4 (2)

În noul sezon, Danny (Donnie Wahlberg) devine principalul negociator într-o situație de luare de ostatici, după ce Erin (Bridget Moynahan) este reținută sub amenințarea cu arma. După suspendarea lui Jamie (Will Estes), Frank (Tom Selleck) trebuie să-l cunoască pe noul inspector care va superviza NYPD. Baez se implică în ancheta asupra dispariției unei fete, un caz în care mama respectivei fetei spune o poveste care nu prea stă în picioare. Departamentul lui Frank este luat în vizor ca urmare a acțiunilor unuia dintre ofițerii săi, dar cine este de vină, de fapt? Unul dintre personajele principale scapă cu viață ca prin urechile acului, dar un prieten al său nu este la fel de norocos.

2013-2014 PREMIERE PHOTOS

O familie de poliţişti este un serial dramatic despre o familie de poliţişti pasionaţi de respectarea legii în New York. Frank Reagan este Comisarul Poliţiei din New York şi conduce atât departamentul, cât şi clanul Reagan. De departament se ocupă la fel de diplomatic cum se ocupă de familia lui, chiar şi când are de descâlcit iţele politicii interne care l-au încurcat pe îndrăzneţul lui tată, Henry (Len Cariou), cât timp acesta a fost şef. Frank se mândreşte şi este îngrijorat în legătură cu fiul lui mai mare, Danny, un detectiv cu experienţă, cap de familie şi veteran al Războiului din Irak, care apelează uneori la tactici dubioase pentru a rezolva cazurile dificile, alături de partenera lui, Detectivul Jackie Curatola (Jennifer Esposito).

Femeile din clanul Reagan sunt Erin, adjunct al procurorului din New York, „busola legală” a fraţilor şi tatălui ei, care îşi creşte singură fiica adolescentă Nicky (Sami Gayle), şi Linda (soţia lui Danny, interpretată de Amy Carlson). Jamie (Will Estes), cel mai mic membu al familiei Reagan, a absolvit recent Dreptul la Harvard şi e „băiatul de aur” al clanului. Pentru că nu poate ignora tradiţia familiei, Jamie a decis să abandoneze o slujbă bănoasă de avocat pentru a deveni şi el poliţist.

Episoadele vor fi difuzate săptămânal.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare