Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

DESPERATEHOUSEWIVES_Y5_AdArt_Vert_Textless

Sezonul 5 din “Neveste disperate” începe la Diva Universal

16 October 2013

Al  cincilea sezon al serialului “Neveste disperate” – care va avea premiera miercurea aceasta, 16 octombrie, la ora 20:00, la Diva Universal – începe la cinci ani de la evenimentele din sezonul patru şi continuă poveştile vecinelor din Wisteria Lane: Susan Delfino (Teri Hatcher), Lynette Scavo (Felicity Huffman), Bree Hodge (Marcia Cross) și Gabrielle Solis (Eva Longoria), văzute prin ochii decedatei naratoare Mary Alice Young (Brenda Strong).

Principalul mister al sezonului se țese în jurul lui Edie Britt, care revine în cartier alături de al treilea ei soţ, Dave Williams (interpretat de Neal McDonough). Secretos şi violent, acesta ascunde ceva, iar suspiciunile doamnei McCluskey legate de el nu sunt deloc nefondate.

În timp ce Lynette trebuie să se descurce cu un soţ care trece prin criza vârstei a doua, cu rebelii lor copii şi cu problemele financiare cauzate de criza economică, Bree conduce cu success o companie de catering şi îşi publică propria carte de bucate – ceea ce pune presiune pe căsătoria şi prieteniile ei.

Susan a divorţat de Mike (care acum formează un cuplu cu Katherine) şi încearcă să pară puternică şi să păstreze echilibrul între viaţa romantică şi cea de familie.

Gabrielle, însă, este cea mai schimbată: are câteva kilograme în plus, s-a neglijat şi are grijă de două fiice răzgâiate şi de soţul ei orb.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare