Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Shia LaBeouf a enervat-o pe Megan Fox

13 July 2011

Fostul coleg al lui Megan Fox din „Transformers”, a dezvăluit luna trecută că el şi frumoasa brunetă au avut o relaţie în timpul filmărilor de la primele două pelicule, iar Fox e supărată foc pe LaBeouf, pentru că mărturisirile lui îl „încornorează” pe actualul ei soţ, Brian Austin Green.

Deşi o sursă citată de Us Weekly a dat de înţeles că Fox şi Green ar fi fost într-o pauză la acel moment, se pare că cei doi erau totuşi împreună şi că sexoasa actriţă trebuie să-i dea socoteală partenerului pentru acest… derapaj.

“Suntem împreună de şase ani. Găsiţi o poză cu unul dintre noi alături de altă persoană – vă provoc! O să găsiţi doar poze cu ea de pe covorul roşu, alături de Shia LaBeouf, sau cu mine alături de fiul meu. Asta e tot. Nu am ieşit niciunul cu nimeni altcineva”, a declarat Green anul trecut, pentru cea mai evidentă probă incriminatoare împotriva soţiei lui.

“I-a supărat pe amândoi”

Până una alta, Fox şi-a păstrat poziţia oficială vizavi de acest subiect, insistând că ea şi Green luaseră o pauză la acea vreme, dar surse apropiate vedetei spun că e foarte dezamăgită de indiscreţia lui Shia.

Megan şi Brian au început să iasă în 2004, trecând într-adevăr prin câteva despărţiri, printre care şi una în 2008, în timpul filmărilor pentru a doua parte din seria “Transformers”, când Shia dă de înţeles că s-a “apropiat” de Fox.

Pe de altă parte, Hollywood Life relatează că Megan şi Brian încearcă acum să-şi salveze căsnicia, din cauza dezvăluirilor lui LaBeouf. “I-a supărat foarte mult pe amândoi”, a declarat un apropiat. “Au trecut printr-o perioadă foarte grea în 2008, iar faptul că Shia şi-a dat drumul la gură şi se laudă că s-a culcat cu Megan e îngrozitor pentru ei”.

“Dar oare chiar a fost înşelat? Megan era într-adevăr într-o pauză”, a menţionat sursa. “Totuşi, sunt foarte supăraţi pe Shia”.

E de înţeles faptul că Brian Austin Green e supărat – indiferent de pauză -, deoarece, aşa cum aţi putut vedea mai sus, fostul actor din “Beverly Hills 90210” era convins că niciunul dintre ei nu ieşise cu altcineva în timpul separării. Triunghi amoros sau nu, Shia a făcut-o lată!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare