Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Simona tine la traditii

22 December 2008

De Craciun isi asteapta parintii pe la ea, iar de Revelion o sa-i aiba alaturi doar pe sotul ei si pe cativa prieteni. Intre timp, Simona Patruleasa, “cea mai sexi vedeta tv”, viseaza la Sarbatorile din copilarie.

Recent incoronata “Cea mai sexi vedeta TV”, pentru a treia oara consecutiv, la premiile TVmania, Simona Patruleasa a fost la fel de surprinsa ca in primele doua ocazii. “Eram cu haina pe mine cand mi-a fost strigat numele, pentru ca tocmai voiam sa ies din sala ca sa beau un suc. Eram convinsa ca n-o sa fiu eu castigatoarea, ci una dintre celelalte nominalizate, toate niste femei deosebit de frumoase”, ne-a povestit ea. Trebuie sa recunoastem ca Simona asorteaza gratios modestia la evidentele atuuri care o recomanda pentru superlative in materie de frumusete, desi ea spune ca ar fi bucurat-o mai mult un premiu legat de activitatea profesionala. “Nu e timpul pierdut. La 20 de ani le apreciezi mai mult pe cele legate de imagine, dar acum consider ca mult mai importante sunt cele care rasplatesc munca pe care o faci”, explica ea.

Craciun la pupitrul stirilor
Pentru ca am amintit mai devreme de modestia Simonei, cand vine vorba de Sarbatorile de iarna, de exemplu, ea e la fel de conservatoare si rezervata: “Craciunul il voi petrece ca de obicei, acasa, cu familia. Vor veni si parintii mei de la Valcea, asa ca totul va fi perfect! Revelionul il voi sarbatori doar cu sotul meu si cativa prieteni”.
De fapt, amintirile cele mai dragi legate de Craciun nu le are din vreo excursie exotica, ci, “in dulcele stil clasic”, din copilarie. “In fiecare an, de Craciun, puneam o caseta cu colinde si pe acest fundal muzical impodobeam cu tata si fratele meu bradul. In acest timp mama gatea bunatatile pentru masa festiva si venea din cand in cand din bucatarie sa vada cum a iesit bradul”, ne povesteste ea si continua : “Brazii erau pe atunci destul de greu de gasit la un pret decent si, din pacate, nu prea aratau ca brazii din povesti, dar chiar si asa eram in culmea fericirii cand tata intra cu bradul pe usa si abia asteptam ziua cand puteam sa-l impodobim”.
De la “zapezile de altadata”, Simona se intoarce in prezent, cand Craciunul o va gasi la pupitrul stirilor sportive de la Antena 1. “Am program normal, iar de Revelion sunt libera”, ne spune doamna Ivanof (nota bene, noul sau nume oficial de familie, dupa casatoria cu omul de afaceri Sabin Ivanof).

de Alex Bala

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare