Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Smiley & Guess Who_Ce ma fac cu tine de azi (5)

Smiley lansează piesa „Ce mă fac cu tine de azi?”

11 September 2017

Juratul de la „Vocea României” a lansat cea de-a şaptea piesă din maratonul de 10 din proiectul aniversar „#Smiley10”, intitulată „Ce mă fac cu tine de azi?”. 

 

Piesa este lansată în colaborare cu Guess Who, iar videoclipul filmat la marginea Bucureștiului transpune o poveste inedită, în tonuri de alb și negru.

„Ce mă fac cu tine de azi?” vorbește despre relații aparent distruse, dar de fapt neîncheiate. Îmi imaginez cât de frumos ar fi să reușim să reglăm cu oamenii de lângă noi tot ce nu am apucat să spunem sau să facem. Până la urmă ăsta e lucrul cu adevărat important în viață. Calitatea vieții noastre este dată de calitatea relațiilor pe care le avem cu oamenii din jurul nostru”, explică Smiley mesajul piesei.

 „ Am materializat ideea că omul își cară mereu grijile în spate. Smiley este surprins într-un conflict interior, iar Guess Who e în conflict cu persoana iubită”, a declarat regizorul videoclupului, Ionuț Trandafir.

 

Smiley si Guess Who și-au dorit această colaborare de mai bine de cinci ani, iar acum au găsit și piesa potrivită.

„Mă bucur că s-a întamplat în sfârșit să colaborăm, având în vedere că noi plănuiam de ceva vreme să facem o piesa împreună. Am așteptat să vină natural pentru ca rezultatul să fie unul pe măsură. Sper să vă placă!” a  mărturisit Smiley.

Proiectul „#Smiley10” a debutat pe 10 martie cu piesa-manifest „Flori de plastic”, al cărei videoclip, sub forma unui scurtmetraj de animaţie, este primul de acest gen lansat de Smiley.

„Smiley10” este o confesiune muzicală multimedia, un maraton de lansări şi inovaţii desfăşurat pe parcursul întregului an.

 

Vedeţi aici videoclipul „Ce mă fac cu tine de azi?”:

 

 

 Vezi galeria foto >
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare