Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Te cunosc de undeva!” începe pe 15 septembrie

27 August 2012

„Te cunosc de undeva!”, show-ul în care vedetele sunt de nerecunoscut, revine pe 15 septembrie cu un nou sezon la Antena 1. Lora, Crbl, Maria Buză, Jorge, Lavinia, Adrian Enache, Claudia şi Marian de la Haiducii vor trece în această toamnă prin transformări incredibile, sub privirile telespectatorilor, dar mai ales ale celor patru juraţi: Ozana Barabancea, Aurelian Temişan, Andreea Bălan şi Andrei Aradits.

Machiaje spectaculoase, costume senzaţionale, gesturi studiate în cel mai mic detaliu, voci antrenate pentru a le semăna celor ale artiştilor pe care concurenţii îi vor aduce pe scena „Te cunosc de undeva!”sunt doar o parte dintre ingredientele emisiunii pe care Antena 1 le-o readuce telespectatorilor de pe 15 septembrie, în fiecare sâmbătă seara.  Artişti de calibru din ţara noastră şi din străinătate vor prinde viaţa în interpretarea celor opt concurenţi ai acestui sezon.

Lora, CRBL, Jorge şi Maria Buză au intrat deja în pielea unor artişti de renume precum Amy Winehouse, Elvis, Puff Daddy, Tina Turner, Gwen Stefany, Beyonce, Romica Puceanu, Sofia Vicoveanca sau Michael Jackson în primul sezon al emisiunii.

Pe lângă aceştia, patru noi concurenţi au răspuns provocării de a intra în pielea unor artişti celebri din întreaga lume, astfel că telespectatorii îi vor putea vedea de pe 15 septembrie pe Adrian Enache, Lavinia Pârva, Claudia şi Marian Niculae, unul dintre soliştii trupei Haiducii, în ipostaze în care nu şi-au imaginat că îi vor putea surprinde vreodată.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare