Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Teal’c, Christopher Judge, din „Stargate SG 1” vine la East European Comic Con (1)

Teal’c, Christopher Judge, din „Stargate SG-1” vine la East European Comic Con. Comic Con-ul românesc va avea loc între 5 și 7 mai

27 March 2017

Christopher Judge, cunoscut pentru rolul lui Teal’c din serialul „Stargate SG-1” (1997), este cel de-al patrulea actor invitat la ediția de anul acesta a East European Comic Con, ce va avea loc între 5 și 7 mai la Romexpo.

Și-a început cariera printr-o serie de apariții în serialele anilor ’90 („MacGyver”, „21 Jump Street” sau „Prințul din Bel-Air”), dar rolul care-l va face cunoscut va fi cel din „Stargate SG-1”, el fiind cel mai longeviv actor al seriei. Tot aici, Christopher Judge a semnat și scenariul unor episoade.

„Stargate SG-1” face parte din seria „Stargate” și prezintă aventurile echipei militare de elită SG-1 care, împreună cu alte 19 echipe de pe Terra, explorează galaxia și se luptă cu forțele malefice extraterestre.

De la „Stargate SG-1”, actorul american de 52 de ani nu a mai jucat în niciun rol consistent în vreun serial, nemaiavând decât apariții episodice.

Pentru rolul Teal’c, a primit o nominalizare în 2002, din partea Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, USA.

 

Cine mai vine la East European Comic Con

Alături de Christopher Judge, la East European Comic Con, o să-i mai vedem pe: Nathaniel Buzolic („Jurnalele vampirilor”, „The Originals”), Craig Parker („Spartacus”, „Stăpânul Inelelor”) și Tom Wlaschiha („Urzeala tronurilor”). Și, bineînțeles, lista e în continuare deschisă, organizatorii urmând să anunțe următoarele nume care vor confirma venirea la București.

Biletele pentru eveniment se găsesc online pe http://comic-con.ro/tickets/ și pe www.eventim.ro, precum și în magazinele Cărturești, Orange Shop, Germanos, Carrefour Băneasa și Militari, Humanitas, Vodafone și benzinăriile OMV.

 

Despre East European Comic Con

East European Comic Con este cel mai mare eveniment din Europa de Est dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi nu numai, iar anul acesta se prefigurează a fi cea mai extinsă ediție, întinzându-se pe o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați.

În afară de întâlnirile cu actori de la Hollywood, East European Comic Con pregătește o zonă întreagă dedicată jocurilor video, concursuri de cosplay pentru toţi cei care doresc să se transforme într-un personaj preferat și surprize pentru amatorii de Pokemon GO. Vor exista și elemente de recuzită de pe platourile de filmare, interacţiuni cu expozanţii şi cu cei mai importanţi creatori de content din mediul online.

East European Comic Con-ul de anul acesta va avea loc între 5 și 7 mai la Romexpo, în București.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare