Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Telejurnalul de la TVR 1 rămâne de luni pe mâna Ligiei Munteanu

16 November 2012

La nici o lună de la lansarea noului „Telejurnal”, Ligiei Munteanu îi revine responsabilitatea de a gestiona ştirile TVR, o dată cu plecarea lui Mihai Constantin în China, pentru două săptămâni, în calitate de corespondent special la Congresul Naţional al Partidului Comunist Chinez.

Ligia Munteanu prezintă din 22 octombrie, alături de Mihai Constantin, principala ediţie informativă de la TVR 1, Telejurnalul de la ora 20.00. Dacă Mihai a trecut de mai multe ori prin experienţa de prime-time, Ligia este o prezenţă nouă pentru telespectatorii „Telejurnalului”, care au îndrăgit-o destul de repede.

Ce Ligia spune despre noua ei provocare profesională:

„Prezentarea Telejurnalului este o responsabilitate foarte mare, pe care am învăţat să o fac cu plăcere şi pasiune. Ceea ce este captivant şi motivant este că mereu avem de-a face cu lucururi noi, în fiecare zi se schimbă câte ceva, iar faptul că acum rămân singură la pupitru nu este altceva decât o altă provocare, ce face parte din munca mea. Este o situaţie pe care am prevăzut-o de la bun început şi se poate întâmpla şi invers. Pot interveni perioade când Mihai va rămâne singur la ştiri.

Prezentarea în cuplu este mult mai grea ca şi tehnică decât în situaţia când există un singur prezentator. Împreună cu Mihai şi întreaga echipă am muncit şi exersat foarte mult până să ajungem la îmbinarea armonioasă a mai multor aspecte, de la tonalitate şi ritm al vocilor până la structura şi forma textelor care se imprimă şi pe atitudinea abordată. În esenţă, scopul final rămâne acelaşi: tranformarea telespectatorului într-un prieten căruia îi spui clar şi într-o formă adecvată toate subiectele importante ale zilei”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare