Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vechea esme

Telenovela „Esmeralda” va avea parte de un remake. Uite cine va fi noua Esmeralda!

11 August 2017

La 20 ani de la lansarea telenovelei de mare succes „Esmeralda”, care i-a avut în rolurile principale pe Leticia Calderón şi Fernando Colunga și pe care o putem vedea și noi acum, la Happy Channel, Televisa a decis să facă un remake.

Noua variantă se va numi „Sin tu mirada” (în traducere „Fără privirea ta”).

Conform peopleenespanol.com, actriţa care o va interpreta pe noua Esmeralda, o tânără nevăzătoare care îi cucereşte pe toţi cei din jur cu bunătatea ei, va fi actriţa mexicană Claudia Martin.

Spre deosebire de telenovela din 1997, de data aceasta personajul principal se va numi Marina. Filmările la „Sin tu mirada” vor începe în curând în Mexic și deocamdată nu a fost anunţat numele actorului din rolul principal.

Claudia Martin s-a născut în 1990 în Oaxaca, Mexic şi a debutat în actorie în 2013, cu un rol în telenovela „Libre para amarte”. Ultimul ei proiect tv este telenovela „Enamorándome de Ramón”, difuzată anul acesta în Mexic, în care l-a avut ca partener pe Jose Ron.

Pe micile ecrane de la noi, Claudia a fost văzută în telenovela „Chemarea destinului” („Un camino hacia el destino”), la Happy Channel.

Cât priveşte noul ei rol, ea a declarat: „Sunt foarte recunoscătoare în primul rând producătorului Nacho Sada, pentru că mi-a dat această şansă, şi companiei Televisa pentru că pariază pe noi talente”.

 

La noi, postul Happy Channel difuzează în prezent telenovela „Esmeralda”, de luni până vineri, de la ora 14.00

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare