Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

_111MG_7748

„Temptation Island – Insula iubirii” a fost filmat cu 35 de camere, 24 de ore din 24

9 May 2016

Cinci cupluri își testează relația în noul sezon al reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii”, iar pentru asta e necesar ca niciun gest și niciun cuvânt să nu fie ușor de uitat.

Concurenții și ispitele au fost filmați timp de 18 zile, 24 de ore din 24 cu nu mai puțin de 35 de camere de luat vederi: 20 dintre acestea au fost de supraveghere, 13 mobile și două drone. Echipa de producție a fost formată din aproape 100 de persoane, 30 dintre care de origine thailandeză. Ca și sezonul trecut, oboseala a pus stăpânire atât pe producători, cât și pe Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii. „Căldura excesivă și puținele ore de somn ne-au dat cele mai mari bătăi de cap. Asta s-a întâmplat însă la început, apoi ne-am adaptat condițiilor. Frumusețea locului este năucitoare, contactul cu oamenii, cultura și obiceiurile acestora, arta culinară, totul a fost perfect, exact pe gustul meu”, a povestit Radu Vâlcan.

Cei care se îndoiesc de ritmul infernal de filmare trebuie să afle următoarea informație: Radu nu și-a cumpărat absolut nimic din Thailanda. „Nu am avut timp de cumpărături. Până și Adelei i-am cumpărat pe fugă ceva din aeroport”, dezvăluie prezentatorul reality show-ului.

Despre „Temptation Island – Insula iubirii”, mai puteți citi:

„Temptation Island – Insula iubirii”: ispitele masculine

Ispitele feminine din al doilea sezon „Temptation Island – Insula iubirii”

Cinci cupluri își vor testa relația la „Temptation Island – Insula iubirii”

Din 11 mai, la Antena 1, începe „Temptation Island – Insula iubirii”

 

 

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare