Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Teo vrea adevarul

25 February 2008

Incepand din 3 martie, Teo Tradafir prezinta, la Prima TV, “Momentul adevarului”, un concurs in care candidatii, conectati la un detector de minciuni, trebuie sa raspunda cu “adevarat” sau “fals” la intrebari delicate. Miza concursului: 150.000 de lei.

Ideea unei emisiuni in care este folosit detectorul de minciuni nu este chiar o premiera pe piata romaneasca de televiziune. La sfarsitul anului 2002, Radu Moraru prezenta la B1 TV “Masina adevarului”, in care o persoana acuzata de ceva rau, care se considera nevinovata, venea in studio si se supunea testului cu detectorul de minciuni. Daca productia de atunci acorda invitatului posibilitatea de a se a reabilita, “Momentul adevarului” ofera ceva mai palpabil: multi bani.
Productia difuzata de Prima in fiecare luni va avea, in medie, pe editie, cate doi invitati care pot castiga suma pusa in joc daca raspund onest (dupa detectorul de minciuni) unor intrebari grele, ca, de exemplu: “Ai regretat vreodata ca te-ai casatorit?” sau “Ai facut vreodata sex in trei?”. In studio, sunt prezenti membri ai familiei, dar si prieteni, ceea ce sporeste tensiunea jocului. Ei se pot opri oricand, existand sase niveluri pe care concurentii trebuie sa le parcurga pentru a castiga marele premiu: nivelul 1 (6 intrebari) – 5.000 lei, nivelul 2 (5 intrebari) – 10.000 lei, nivelul 3 (4 intrebari) – 15.000 lei, nivelul 4 (3 intrebari) – 50.000 lei, nivelul 5 (2 intrebari) – 100.000 lei, nivelul 6 (o intrebare) – 150.000 de lei.

Schimba genul
Produs de Paprika Entertainment, concursul o are drept conducator de joc pe Teo Trandafir, care face, pentru prima oara, ceva total diferit de emisiunile care au consacrat-o. “Am acceptat pentru ca mi s-a parut un format nou. La un moment dat, orice om care lucreaza in televiziune trebuie sa faca o schimbare majora. M-am obisnuit cu formatul meu, nu mi se mai pare atat de ingrozitor sa mai fac un altul”, spune Teo.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare