Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Thomas Gibson

Thomas Gibson a fost concediat din serialul „Minţi criminale”

12 August 2016

Săptămâna trecută, actorul Thomas Gibson (54 de ani) s-a luat serios la ceartă cu unul dintre producătorii/scenariştii serialului „Minţi criminale” (dat la noi de AXN), scrie tvguide.com: în timpul filmărilor la un episod regizat de Gibson, acesta l-a lovit pe producător/scenarist în picior.

Thomas Gibson

Disputa a atras iniţial după ea suspendarea interpretului agentului Aaron Hotchner timp de 2 episoade, actorul transmiţând că „Au existat diferenţe creative pe platouri şi ne-am certat. Regret ce s-a întâmplat”. Dar ulterior Gibson a fost evaluat de departamentul de Resurse Umane al CBS şi ABC Studios, care a decis concedierea lui, urmând să anunţe ulterior cum va ieşi personajul acestuia din serial. „Iubesc serialul şi m-am implicat trup şi suflet în proiect în ultimii 12 ani. Speram să rămân în el până la final, dar asta nu va fi posibil. Vreau să le mulţumesc scenariştilor, producătorilor, actorilor, echipei noastre minunate şi, mai ales, fanilor, cei mai buni pe care i-ar putea avea un serial”, a spus Gibson după ce a fost dat afară din povestea TV poliţistă.

Acum, actorul a angajat o firmă de avocaţi pentru a evalua posibilitatea de a da în judecată producătorii serialului. După concediere, colegul lui de poveste, Shemar Moore, a postat pe Instagram (şi apoi a şters) un filmuleţ în care explica: „Gura târgului spune multe; bârfele sunt reale. Cred în karma”. Nu este prima dată când Gibson s-a certat la filmări (acum câţiva ani a împins alt producător şi a urmat cursuri de management al acceselor de furie) şi variety.com scrie că Moore şi Gibson aveau o relaţie tensionată.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare