Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Tom Cruise

Tom Cruise, acuzat de moartea a doi colegi de filmare

22 September 2017

Potrivit people.com, familiile a două persoane care au murit în urma unui accident aviatic, în septembrie 2015, pe platourile de filmare a peliculei „American Made” („Barry Seal: Trafic în stil American”), susțin că Tom Cruise este parțial responsabil pentru acel accident fatal.

Trei dintre piloții angajați pentru a filma au fost implicați într-un accident de avion care a căzut în munți. Alan Purwin și Carlos Berl au murit în timpul impactului, în timp ce al treilea pilot Jimmy Lee Garland a rămas paralizat.

Potrivit unor documente pe care publicația mai sus menționată le-a obținut, dorința lui Cruise și a regizorului Doug Liman de a filma o peliculă “de mare risc și acțiune” a contribuit la circumstanțele care au condus la accident.

“Cerințele de a filma în Columbia, alături de entuziasmul lui Cruise și al regizorului Doug Liman pentru numeroase zboruri, au îngreunat programul, fiind adăugate ore extra de zbor, dar și zile în plus de lucru”, precizau aceste documente.

Cele două familii au dat în judecată producătorii filmului – Imagine Entertainment, Vendian Entertainment și Cross Creek Pictures – pentru moartea și daunele corespunzătoare. De asemenea aceștia au susținut că producția a ignorat complet procedurile de siguranță înainte de zbor pentru a economisi timp și bani.

Deși Cruise și regizorul filmului nu au fost numiți inculpați în proces, familiile afirmă că au fost “neglijenți”, permițând ca zborul să aibă loc în astfel de circumstanțe

Familiile continuă să susțină că însuși Tom Cruise ar fi putut pilota avionul, numindu-l „un pilot bine calificat, foarte familiarizat cu ruta”.

Universal Pictures și Tom Cruise nu au comentat acest subiect.
Actele pentru proces a fost depuse în aprilie 2016.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare