Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Tom Cruise şi Cameron Diaz formează un cuplu în „Întâlnire explozivă”

19 July 2010

După ce acum nouă ani au jucat împreună în „Vanilla Sky – Deschide ochii”, Tom Cruise şi Cameron Diaz fac din nou pereche pe marele ecran, într-un film de acţiune cu accente de umor, „Întâlnire explozivă”.

.

În cel mai recent film al regizorului James Mangold (care mai are la activ „Drumul dreptăţii” – 2007), Tom Cruise este Roy Miller, un agent sub acoperire care are misiunea de a proteja o baterie ce alimentează o nouă sursă de energie.

Într-un avion, el o cunoaşte pe June (Cameron Diaz), o tânără care se duce la nunta surorii ei. Vânaţi de agenţi guvernamentali, cei doi pornesc într-o cursă contra-cronometru care îi poartă în mai multe locuri ale globului şi care îi apropie foarte mult.

Chimia dintre Tom şi Cameron lipseşte cu desăvârşire în filmul „Întâlnire explozivă”, spun criticii, însă nici ceilalţi actori care au fost luaţi iniţial în calcul în locul lor n-ar fi avut şanse mai bune să „salveze” filmul.

Adam Sandler, Chris Tucker sau Gerard Butler ar fi trebuit să joace rolul lui Cruise, iar Eva Mendes ar fi urmat să-i dea viaţă personajului lui Diaz.

Deşi are două staruri de primă-mână, urmăriri spectaculoase şi momente amuzante, „Întâlnire explozivă” nu a reuşit să impresioneze, fiind un eşec la box-office.

Astfel, în prima zi de la lansare (pe 23 iunie), pelicula a adunat în Statele Unite şi Canada doar 3,8 milioane de dolari, un record negativ pentru Tom Cruise de la „Departe, departe” din 1992 încoace.

Criticii spun că de vină este scenariul, care nu a reuşit să-i pună în valoare pe cei doi protagonişti. Totuşi, Tom a luat în serios rolul agentului Miller – a renunţat pentru el la două producţii în care ar fi trebuit să-i dea replica Angelinei Jolie, „The Tourist” şi „Salt”.

.

Citeşte articolul integral în revistă.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare