Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

600p400 (36)

„Trilogia Balcanică” a apărut integral la editura Nemira

11 August 2016

„Trilogia Balcanică” scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning din care fac parte romanele “Marea șansă”, “Orașul decăzut” și “Prieteni și eroi” a apărut integral la editura Nemira, în colecția Babel, tradusă din limba engleză de Diana Stanciu.

600p400 (36)

Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial Olivia Manning s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din București, unde scriitoarea a venit să locuiască și unde avea să descopere un univers total străin, pe care îl va reflecta în literatura sa. „Trilogia balcanică” împreună cu „Trilogia Levantină” formează o epopee cunoscută sub numele de „Şansele războiului”, bestseller care a cunoscut numeroase reeditări şi a fost ecranizată de BBC în 1987.

olivia-manning---marea-sansa---

Soții Smith – Pringle în roman – au sosit în România o dată cu izbucnirea celui de al doilea război mondial şi au rămas acolo până la 30 septembrie 1940 când guvernul român a dispus plecarea din ţară a tuturor cetăţenilor britanici. Destinația va fi Grecia. Cele treisprezece luni petrecute la Bucureşti fac obiectul primelor două romane din Trilogie și surprind decorul balcanic și tensionat al capitalei, prinsă în tumultul războiului. Observațiile aparțin autoarei sau prietenilor britanici care se strângeau la „Barul englezesc“ de la Athéné Palace.

olivia-manning---orasul-decazut---c1

Amestec de balcanism și europenism, sufocat de sărăcie și corupție, Bucureștiul anilor ’39–’40 se dezvăluie dintr-un unghi nemilos, celebru încă de la apariția cărții. Dacă pentru alți străini care-l vizitează Bucureștiul este ”Parisul balcanic”, pentru Olivia Manning acesta reflectă o lume în descompunere, pe cale să se prăbușească, în iminența războiului.

olivia-manning---prieteni-si-eroi-3-c1_1

“Marea șansă” și “Orașul decăzut” reflectă cel mai bine felul cum tulburările sufletești ale personajului Harriet Pringle se suprapun unor momente dramatice pentru România și București. Capitole intitulate sugestiv Asasinul, Căderea Troiei, Cutremurul sau Căpitanul redau tribulațiile sufletești ale soției care află de aventura soțului cu Sophie Oreșanu pe fondul unor evenimente precum asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, prăbușirea Poloniei și a Franței, ultimatumul sovietic pentru cedarea Bucovinei de Nord și a Basarabiei, intrarea României în axa Roma-Berlin-Tokio, abdicarea lui Carol sau proclamarea statului național legionar.

În “Prieteni și eroi” Harriet ajunge la Atena și îl așteaptă anxioasă pe Guy, încă prins în tulburătorul București. Odată cu venirea lui, însă, lucrurile nu se liniștesc, iar grijile privind viitorul profesional al lui Guy și viitorului mariajului lor se accentuează. Tonul romanului este mai optimist și mai cald la început, pe fondul încrederii în prezentul politic al Greciei, dar pe parcurs și aici apar nesiguranța și iminența războiului, așa încât dramele personale ale lui Harriet își găsesc din nou ecoul în tulburările întregii Europe.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare