Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Turcescu se mută la B1 cu emisiunea 100%

13 September 2010

Turcescu mută "100%" la televiziunea lui Bobby Păunesc

Hotnews scrie că jurnalistul Robert Turcescu a ales să păşească pragul televiziunii B1, unde va realize din această toamnă emisiunea “100%”.

.

Potrivit declaraţiilor lui Turcescu, citat de reporterii Hotnews, “100%” este un brand lansat de el în anul 2003 care nu aparţine postului Realitatea TV, prin urmare nici jurnalistul, nici cei de la B1 nu se aşteaptă la obiecţii din partea trustului Realitatea Media, de unde a plecat Turcescu în luna august a acestui an.

Noua emisiune va fi difuzată de luni până joi de la ora 20.00, iar conform contractului semnat cu televiziunea lui Bobby Paunescu, Robert Turcescu va avea libertate deplină în privinta alegerii invitaţilor, temelor de discuţie şi în ceea ce priveşte maniera de realizare a emisiunii.

Întrebat de cei de la Hotnews care au fost motivele pentru care a decis să se alăture celor de la B1, Turcescu a declarat: “Hai să ne gândim aşa. Când eram la Realitatea nu era bine că eram la televiziunea lui Vântu. Daca m-aş fi dus la Antena 3, nu era bine pentru că aş fi fost considerat trădător, aş fi trecut în barca lui Voiculescu. (…) La TVR, în primăvară (cand numele lui a fost vehiculat pentru postul de presedinte-director general pentru o perioada de interimat – n.r.), dacă mă duceam, nu era bine că era o sinecură, se zicea că astfel aş fi fost răsplătit pentru servicii pe care le-aş fi făcut. Ceea ce pot să le spun telespectatorilor e că pe mine mă interesează un loc unde să-mi fac meseria în deplină libertate editorială.”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare