Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Medici de garda_8062

TVR 1 lansează mâine emisiunea „Medici de gardă”

17 October 2014

Din 18 octombrie, o echipă de patru medici specialişti prezintă la TVR 1, TVR HD şi TVR+ emisiunea Medici de gardă, un show medical pe înţelesul tuturor. Noul program va debuta la ora 17.00.

Medici de garda_8062

Produsă de regizorul Petre Năstase, emisiunea este prezentată de o echipă tânără şi entuziastă de medici, din care fac parte cardiologul Nicoleta Ferariu, oftalmologul Olga Melnic, plasticianul Gad Renert şi stomatologul Alexandru Paraschiv.

„Show-ul medical Medici de gardă este presărat cu demonstraţii care te lasă cu gura căscată, realizate în platou de către cei patru medici şi invitaţii lor. Dacă aveţi intoleranţă la diagnostice puse după ureche şi aţi devenit alergici la sfaturi ineficiente, vă recomandăm o doză maximă de profesionalism şi competenţă. De sâmbătă, 18 octombrie, ora 17.00, Medici de gardă se vede la TVR 1, TVR HD şi TVR+”, ne spune producătorul emisiunii, Petre Năstase.

Alături de cei patru specialişti, în studio se află, de fiecare dată, şi invitaţi de renume din showbiz sau din alte domenii precum sport, politică etc.

La prima ediţie „Medici de gardă”, medicul Raed Arafat vine cu o echipă SMURD pentru a explica telespectatorilor tehnici de prim ajutor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare