TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rugby Romania Georgia la TVR 1

Mâine, TVR 1 transmite în exclusivitate derby-ul România – Georgia la rugby

20 March 2015

Ultimul meci din Rugby Europe Championship 2015 este în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR HD şi TVR+, sâmbătă, 21 martie, de la 14.30.

rugby Romania Georgia la TVR 1

Ultimul meci din Rugby Europe Championship, fosta Cupă Europeană a Naţiunilor, se dispută între reprezentativele României şi Georgiei. „Este deja un duel de tradiţie al Europei: România şi Georgia se confruntă în finala competiţiei. Spectacolul va fi asigurat de încrâncenarea şi determinarea în teren a jucătorilor celor două ţări, însă va fi un duel al gentlemanilor, aşa cum s-au obişnuit telespectatorii să urmărească pe terenul de rugby”, spune Alex Roman, care va comenta partida pentru TVR alături de Dragoş Bocanaciu.

 

Întotdeauna un meci între România şi Georgia este considerat un adevarat derby la rugby. Românii şi georgienii luptă în ultimii ani pentru a cuceri Rugby Europe Championship, Georgia fiind ultima câştigătoare a competiţiei. România nu a mai câştigat pe teren propriu confruntările dintre cele două echipe din anul 2010. Sâmbătă, 21 martie, România încearcă schimbarea acestei statistici: de la ora 14.30, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf de la Bucureşti, Stejarii întâlnesc reprezentativa Georgiei, partidă din Rugby Europe Championship, pe care TVR 1, TVR HD şi TVR+ o transmit în direct.

 

România şi Georgia sunt echipele cel mai bine cotate din eşalonul secund al Europei în Rugby Europe Championship, după marile forţe din Turneul celor 6 naţiuni (practic, cele care joacă în Turneul celor 6 naţiuni. Aceste 6 naţiuni sunt calificate din oficiu la Cupa Mondială).
România joacă în Rugby Europe Championship, competiţie în care primele două echipe se califică direct, iar cea de-a treia în recalificări.
Stejarii şi-au asigurat calificarea pentru Cupa Mondială de anul acesta încă din 2014, România şi Georgia reuşind performanţa de a se califica direct la Cupa Mondială. De altfel, România este în cercul select al celor 12 echipe naţionale care au fost prezente la fiecare ediţie a Cupei Mondiale încă din 1987. La ediţia inaugurală, din 1987, România a primit invitaţie de participare deoarece, la acea oră, era o naţiune care punea probleme, ba chiar câştiga unele întâlniri cu formaţii de top din rugby-ul mondial.
România şi Georgia s-au întâlnit pe terenul de rugby încă din 1998, s-au duelat şi, la Cupa Mondială din 2011, din Noua Zeelandă, au câştigat gruzinii. România şi Georgia îşi dispută de fiecare dată şi trofeul Antim Ivireanul, pe langă trofeul Rugby Europe Championship.

 

„În rugby vorbim de onoare, de sacrificiu, de spirit de gentleman şi de echipă. Rugby-ul te învaţă să iubeşti să te disciplinezi, să îţi doreşti mereu să câştigi, dar, în acelaşi timp să îţi respecţi adversarul. Datorită acestui sport, cei mai mulţi jucători de rugby au ajuns personalităţi, oameni cu funcţii de conducere sau cu putere de decizie. Lucru datorat educaţiei care se imprimă de la cele mai mici vârste în jocul de rugby. Există un respect continuu între jucători sau naţiuni, există repriza a treia, unde toţi jucătorii şi echipa mănâncă împreună după meci, discută între ei, chiar dacă în teren au mai ieşit şi câteva scântei”, pledează Alex Roman pentru jocul de rugby, pe care cât mai mulţi copii şi tineri ar putea să-l încerce.

 

 

Despre Rugby Europe Championship:

Fosta Cupă Europeană a Naţiunilor a pornit la drum din 7 februarie 2015 cu o nouă denumire: Rugby Europe Championship. În luptă intră cele mai valoroase echipe din al doilea eşalon valoric al continentului.

Şase naţiuni sunt în competiţie, cinci dintre acestea completând tabloul şi anul trecut: Georgia, Portugalia, România, Rusia şi Spania, cărora li se va adauga Germania, cea care a luat locul retrogradatei Belgia. România are de partea ei argumentul continuităţii pe banca tehnică a galezului Lynn Howells.

Până în prezent s-au disputat 12 ediţii ale întrecerii europene a jucătorilor de rugby, la care au participat 11 echipe:  Belgia, Cehia, Georgia, Germania, Maroc, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Spania şi Ucraina, dintre acestea Georgia, Portugalia şi România reuşind să obţină titlul de campioană.

Competiţia a debutat în 1936 şi, de-a lungul anilor, s-a numit: Turneul FIRA, Cupa Europei FIRA, Cupa Naţiunilor FIRA, Trofeul FIRA – perioadă dominată de Franţa, România şi Italia, singurele care au reuşit să-şi adjudece trofeul.

Ediţia 2015-2016 este prima sub titulatura de Rugby Europe Championship, datorită schimbării denumirii forului organizator din FIRA-AER în Rugby Europe.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...