Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

TVR 2 difuzează, sâmbătă, finala concursului Miss Universe România

12 September 2013

Sâmbăta aceasta, 14 septembrie, de la ora 20.10 (partea I) şi de la ora 21.35 (partea a II-a), TVR 2 va transmite în direct finala concursului Miss Universe România. 20 dintre cele mai frumoase românce vor lupta pentru a reprezenta România, la Moscova, la faza internaţională a celebrei competiţii Miss Universe 2013.

Ele vor avea de trecut prin patru probe: ţinuta de zi, proba costumului de baie, proba rochiei de seară şi interviul.

De la o probă la alta, vor fi eliminate câte cinci concurente. La finalul spectacolului, vor fi decernate 8 titluri, după cum urmează:

  • Miss Popularitate 2013 – pentru concurenta care a primit cel mai mare număr de SMS-uri din partea publicului
  • Miss Fotogenie 2013 – titlu acordat de către echipa Miss Universe Romania
  • Miss Congeniality 2013 – titlu acordat în urma notelor primite de către fiecare concurentă, de la contracandidate
  • Premiul Presei 2013 – titlu acordat de către Juriul Presei
  • 3rd Runner Up
  • 2nd Runner Up
  • 1st Runner Up
  • Marele premiu Miss Universe România 2013.

Câştigătoarea titlului de Miss Universe România 2013 ne va reprezenta la faza internaţională a concursului şi va petrecere trei săptămâni la Moscova, unde, alături de alte aproximativ 90 de contracandidate din întreaga lume, va lupta pentru obţinerea celui mai important titlu al frumuseţii: Miss Universe.

Finala internaţională va avea loc pe 9 noiembrie, la Moscova, iar evenimentul va fi transmis, pentru prima dată, în direct, în România, de TVR 2.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare