Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Summer Night Concert Schönbrunn_1_credit foto pbs.org

TVR difuzează, sâmbătă, concertul de la Schönbrunn (partea a II-a)

24 July 2015

TVR va difuza și anul acesta concertul pe care Filarmonica din Viena îl susține la Palatul Schönbrunn. Evenimentul va fi transmis în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

În prima parte a concertului, în grila TVR în această sâmbătă, telespectatorii pătrund în atmosfera de la Schönbrunn pe acordurile Wiener Philharmoniker Fanfare op.109, un opus compus de Richard Strauss pentru primul bal oferit de Filarmonica vieneză, în 1924. Urmează uvertura operei Maskarade a lui Carl Nielsen şi Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op 16, a lui Edvard Grieg – solist Rudolf Buchbinder. În încheierea acestei părţi, aplauzele publicului sunt recompensate cu un bis – Soirée de Vienne, semnată de Alfred Grünfeld.

Cea de-a doua parte, ce va putea fi urmărită de telespectatorii TVR pe 25 iulie, cuprinde lucrări de Christian Sinding – Frühlingsrauschen (Zgomot de primăvară) op. 32, nr. 3, Edvard Grieg – Suita Peer Gynt nr. 1 op 46, Jean Sibelius – Finlandia, op. 26/7, iar în final, Hans Christian Lumbye – Copenhagener Eisenbahn Dampf Galopp şi Johann Strauss fiul – Sânge vienez.

Din 2004, Orchestra Filarmonică din Viena oferă melomanilor gratuit, în fiecare vară, concertul din grădinile Palatului Schönbrunn.

Anii trecuţi, concertul a fost dirijat de Bobby McFerrin (2004), Zubin Mehta (2005), Plácido Domingo (2006), Valery Gergiev (2007 şi 2011), Georges Prêtre (2008), Daniel Barenboim (2009), Franz Welser-Möst (2010), Gustavo Dudamel (2012), Lorin Maazel (2013) şi Christoph Eschenbach (2014). Anul acesta, concertul se desfăşoară pentru a doua oară sub bagheta lui Zubin Mehta.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare