Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Catalin Stefanescu_6627

TVR transmite Gala Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

26 June 2015

Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.10, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, Cătălin Ştefănescu este gazda Galei Celebrităţilor, o recunoaştere publică a meritelor unor personalităţi care au contribuit la creşterea fenomenului teatral la Sibiu.

Şi anul acesta, Cătălin Ştefănescu a fost gazda unuia dintre evenimentele cu tradiţie ale teatrului internaţional, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. 10 zile, peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali din peste 50 de ţări, 300 de evenimente desfăşurate în mai mult de 60 de spaţii, printre care biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol, 150 de premiere, peste 600.000 de vizitatori.

În cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru s-au acordat premii, iar cinci dintre cei mai renumiţi dansatori ai Spaniei – Lola Greco, José Maldonado, Ana Arroyo, Karime Amaya şi Jesús Carmona – protagoniştii spectacolului „Flamenco de 5 stele”, au purtat publicul spectator printr-o incursiune în arta dansului clasic spaniol şi flamenco, de la începuturi până în prezent.

Şi în ediţia a XXII-a a festivalului, Gala Celebrităţilor aduce pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii. Anul acesta, cele 5 stele au fost acordate actorului şi regizorului de film Klaus Maria Brandauer, regizorului Eimuntas Nekrošius, dramaturgului şi regizorului Joël Pommerat, regizororului, scenaristului şi dramaturgului Neil LaBute, respectiv dramaturgului, regizororului şi actorului Kazuyoshi Kushida.

De asemenea, în cadrul Galei Celebrităţilor este recunoscută public activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin Premiile Virgil Flonda şi Iulian Vişa, două dintre personalităţile de seamă ale teatrului românesc. Recunoaşterea partenerilor festivalului, care au acordat un sprijin considerabil în realizarea acestei ediţii, este marcată prin oferirea a două premii speciale.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare