Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

JO_la_TVR

TVR transmite în exclusivitate JO de Iarnă Soci 2014. Vezi programul transmisiunilor

7 February 2014

De vineri, 7 februarie, TVR devine gazda sporturilor de iarnă, punând la dispoziţie grilele principalelor posturi ale sale pentru difuzarea, în direct şi înregistrat, a probelor de la Jocurile Olimpice de la Soci.

TVR este singura televiziune din România care deţine drepturile de transmisie pentru competiţiile de la JO 2014 de la Soci.

500 de ore de transmisiuni

„Hocheiul pe gheaţă, difuzat la TVR 1, este unul din cele mai tari turnee din istorie, fiind probabil ultima oară când vin la Jocurile Olimpice hocheiştii din NHL, cei care asigură spectacolul. Rusia, Canada, SUA, Suedia şi Finlanda sunt echipele dintre care se va alege noua campioană olimpică, dar şi Elveţia vine cu un lot excelent, aureolat de argintul mondial cucerit anul trecut”, spune Emil Hossu-Longin, coordonator al Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive din TVR.

Probele de patinaj artistic vor fi transmise la TVR 2, la fel săriturile cu schiurile, schiul alpin, schi fond, biatlon, iar la TVR 3 telespectatorii pot urmări competiţiile de bob, sanie, skeleton, snowboard, freestyle. Întreaga competiţie este în format HD.

Iată ce pot vedea telespectatorii TVR în primele trei zile ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, Soci 2014:

Programul transmisiunilor TVR 1:

Vineri, 7 februarie

➨18.00 – Ceremonia de deschidere, transmisiune direct

➨0.20 – Patinaj artistic, înregistrare de la TVR 2

 

Sâmbătă, 8 februarie

➨9.00 – Ceremonia de deschidere, reluare

➨16.30 – Biatlon masculin 10 km sprint, transmisiune directă

➨18.20 – Snowboard, înregistrare de la TVR 2

➨ 0.25 – Patinaj artistic, înregistrare de la TVR 2

 

Duminică, 9 februarie

➨16.30 – Biatlon Feminin 7,5 km sprint, transmisiune directă

➨18.20 – Schi alpin M coborâre, înregistrare de la TVR 2

➨ 0.10 – Patinaj artistic, înregistrare de la TVR 2

 

Programul transmisiunilor TVR 2:

Vineri, 7 februarie

➨23.00 – Ceremonia de deschidere – Preluare TVR 1

 

Sâmbătă, 8 februarie

➨10.45 – Snowboard  Masculin – Medalie, transmisiune directă

➨12.00 – Schi fond 7,5 KM  Feminin- Medalie, transmisiune directă

➨16.30 – Patinaj artistic- Fete- program scurt, transmisiune directă

➨20.00 – Patinaj artistic  echipe Perechi- program liber şi Dans- program scurt, transmisiune directă

➨21.15 – Sărituri cu schiurile- Masculin calificări, înregistrare

 

Duminică, 9 februarie

➨9.00 – Schi alpin – Masculin  coborâre, transmisiune directă

➨12.00 – Schi fond- Masculin 15 km, transmisiune directă

➨17.00 – Patinaj artistic echipe Masculin- program liber şi Fete-program liber, transmisiune directă  – Alternativ Sărituri cu schiurile, Masculin –medalie, transmisiune directă

 

Programul transmisiunilor TVR 3:

Sâmbătă, 8 februarie

➨13.30 – Patinaj viteză, Masculin, 5000 m, Medalie, transmisiune directă

➨16.30 – Sanie Masculin R1, transmisiune directă

➨18.40 – Sanie Masculin R2, transmisiune directă

➨20.00 – Freestyle Feminin, transmisiune directă

 

Duminică, 9 februarie

➨11.15 – Snowboard Feminin, Medalie, transmisiune directă

➨13.30 – Patinaj viteză Feminin 3000m, transmisiune directă

➨16.25 – Sanie Masculin R3, transmisiune directă

➨18.40 – Sanie Masculin R4, Medalie, transmisiune directă

 

Programul transmisiunilor TVR HD:

Vineri, 7 februarie

➨18.00  – Ceremonia de deschidere, transmisiune directă, simultan cu TVR 1

 

Sâmbătă, 8 februarie

➨10.45 – Snowboard  Masculin – Medalie, transmisiune directă, simultan cu TVR 2

➨12.00 – Schi fond 7,5 KM  Feminin- Medalie, transmisiune directă, simultan cu TVR 2

➨13.30 – Patinaj viteză,  Masculin 5000 m, medalie, transmisiune directă, simultan cu TVR 3

➨ 16.30 – Patinaj artistic- Fete- program scurt, transmisiune directă, simultan cu TVR 2

➨20.00 – Patinaj artistic  echipe Perechi- program liber şi Dans- program scurt, transmisiune directă, simultan cu TVR 2

 

Duminică, 9 februarie

➨9.00 – Schi alpin – Masculin  coborâre, transmisiune directă, simultan cu TVR 2

➨11.15 – Snowboard, Feminin – medalie, transmisiune directă, simultan cu TVR 3

➨13.30 – Patinaj viteză , Feminin – 3000 m, transmisiune directă, simultan cu TVR 3

➨17.00 – Patinaj artistic echipe Masculin- program liber şi Fete-program liber, transmisiune directă  – Alternativ Sărituri cu schiurile, Masculin –medalie, transmisiune directă, simultan cu TVR 2.

10 comentatori ai Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive din TVR şi 5 specialişti se vor afla în faţa microfoanelor pe tot parcursul Jocurilor Olimpice de la Soci, pentru a oferi telespectatorilor cât mai multe informaţii despre competiţii şi sportivi.

După ce şi-a făcut „încălzirea” la Europenele de Patinaj Artistic de la Budapesta, Alina Alexoi comentează aceleaşi probe şi în cadrul Olimpiadei de la Soci, precum şi ceremoniile de deschidere şi de închidere; Monica Bucur este la microfon la probele de schi alpin, Vlad Arhire comentează probele de schi fond şi biatlon, Cristian Mîndru – schi alpin, patinaj viteză, short track, snowboard şi freestyle; Sorin Hobana face echipă cu Alina Alexoi la ceremoniile de deschidere şi de închidere a Jocurilor, dar comentează şi probele de sărituri cu schiurile, curling, combinata nordică, freestyle şi face rezumatele zilei; de rezumate se ocupă şi Victor Bonifaciu, tot el fiind şi cel care ne spune totul despre probele de bob; Dragoş Cojocaru preia microfonul la competiţiile de sanie şi skeleton, iar Emil Hossu-Longin şi Dragoş Bocanaciu comentează meciurile de hochei pe gheaţă.

Comentatorilor TVR li se alătură cinci specialişti: Marius Negrea (patinaj artistic, patinaj viteză), Dana Plotogea (biatlon), Cătălin Cârnu (patinaj viteză, short track), Vlad Bucurescu (schi fond, snowboard, bob, short track, rezumate), Ioan Duminicel (bob).

Începând cu 9 februarie, rezumatele zilei precedente vor putea fi urmărite în fiecare dimineaţă, de la 9.00 la 10.00, la TVR 1.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare