Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Umor pe timp de criza

16 March 2009

“Mall-ul” celor de la Divertis, gazduit de Antena 1, are, din acest sezon, un nou membru. Il stiti pe actorul Dragos Stoica din echipa initiala a “Mondenilor” de pe Prima TV, unde a ridicat parodiatul patronului Stelei Bucuresti, flamboiantul Gigi Becali, la rang de arta. Asta nu inseamna ca uitam de alte personaje din repertoriul lui Stoica, printre care Ion Cristoiu, Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Paunescu. Iar de cand s-a alaturat divertisilor, Stoica nu se fereste sa-l parodieze nici macar pe Dan Voiculescu, fondatorul trustului din care face parte Antena 1.

Cum ai ajuns sa colaborezi cu cei de la Divertis?
Treceam prin fata Pavilionului 19 de la Romexpo, m-a vazut Toni Grecu si m-a intrebat: “Nu vrei sa-mi fii prieten?” “Ba da”, i-am raspuns. “Atunci hai in Divertis Mall, alaturi de prieteni”. Puteam sa refuz o asa oferta?!

De ce te-ai mai ocupat, profesional vorbind, in lunile care au trecut de la despartirea de “Mondenii”?
Am udat rododendroanele din fata casei si le-am admirat evolutia. Ce puteam sa fac? Am muncit alaturi de colegii mei de la Radio Romania Actualitati ca sa aducem postul in pozitia de lider in audiente. Si, prin programe de calitate, am reusit.

Ai mai avut ocazia sa colaborezi cu vreunul dintre membrii grupului Divertis?
Da. Cu toti, in calitate de telespectator, si cu Toni Grecu, in calitate de actor.

Printre personajele pe care le parodiezi la “Divertis Mall” se numara si Dan Voiculescu. Nu ti-e teama de vreo reactie negativa din partea fondatorului Intact?
Nu ma iau de nimeni si nu mi-e teama decat de Dumnezeu. In rest, aici, in furnicarul acesta al existentei noastre efemere, nu am facut, nu fac si nu voi face nimic ilegal. Imi fac doar meseria de actor. In ce-l priveste pe domnul Dan Voiculescu, sunt convins ca este un om intr-atat de inteligent, incat sa aiba din plin simtul umorului. Este un important om politic, deci nu poate lipsi din parodiile noastre.

Care e personajul tau favorit pentru parodiat si care ti se pare cel mai dificil?
Imi iubesc toate personajele, altfel mi-ar fi imposibil sa le parodiez. Rolul actorului este sa-si cucereasca publicul, sa-i daruiasca prilej de bucurie, mai ales cand incerci sa faci comedie. Cat priveste gradul de dificultate, acesta nu exista. E simplu: pot sau nu sa imit pe cineva. Nu ma straduiesc deloc. Cat reusesc sau nu, doar publicul poate sa spuna.

Cat de mult te implici in scrierea textelor pentru personajele tale din “Divertis Mall”?
Foarte mult. Imi mobilizez toata familia, mai invit vreo doi-trei prieteni, iau de la toti cate o idee si astfel adun de-un scheci. Ce vreti? Traim vremuri de criza, pana si inspiratia vine cu zgarcenie.

interviu de Alex Bala

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare