Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Un lăutar i a cântat lui Liviu Vârciu timp de 14 ore (3)

Un lăutar i-a cântat lui Liviu Vârciu timp de 14 ore

7 May 2015

Dragostea dintre nea Mărin, gazda emisiunii „Poftiți pe la noi!”, și Liviu Vârciu este una cunoscută mai de toată lumea. Cum anul acesta, de ziua lui, Liviu Vârciu s-a lăsat coordonat de nea Mărin și a mers să dea o mână de ajutor la Fundația Bucuria Ajutorului, gazda emisiunii a vrut să îi cânte în strună.

Dis de dimineață, nea Mărin a tocmit un lăutar și l-a folosit pe post de ceas deșteptător pentru Liviu.

„La început a fost groaznic, îmi venea să îi dau foc acordeonului și să fug în lume”, povestește artistul.

Surpriza nu a fost însă asta, ci faptul că pe tot parcursul zilei nu a fost chip ca lăutarul să tacă sau să se desprindă de Liviu. Așa se face că el a cântat fără oprire nu mai puțin de 14 ore, spre disperarea sărbătoritului.

„Una peste alta, ne-am distrat foarte mult”, spune Liviu Vârciu, care, la un moment dat, a fost dispus să facă orice pentru o clipă de liniște.

Te-ar putea interesa și:

Nicoleta Luciu, Oana Roman, Pepe și Liviu Vârciu, la „Poftiți pe la noi!”

Nea Mărin începe un nou sezon „Poftiți pe la noi!”, din 11 mai, la Antena 1

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare