Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Un pas important

30 December 2007

Olivia Steer isi imparte timpul intre emisiunea “Business Magazin”, un proiect al carui concept ii apartine in totalitate si indatoririle de parinte pentru David – baietelul ei si al lui Andi Moisescu.

Olivia Steer prezenta alaturi de Stefan Banica Jr. emisiunea “Dansez pentru tine”, cand a aflat ca este insarcinata. A urmat o pauza in care s-a dedicat exclusiv baietelului ei, David, insa nu a trecut mult timp pana cand Olivia s-a intors in televiziune. In aceasta toamna ea a revenit la Pro Tv cu “Business Magazin”, o emisiune despre secretele afacerilor de succes. Din start, Olivia s-a ocupat personal de fiecare detaliu important al acestui proiect. “La inceput, pana sa se aprobe pilotul, am facut d’al capo al fine, toata emisiunea. Am avut ajutoare in persoana cameramanului si a editorului de montaj. Si apoi, dupa ce a fost aprobat pilotul, mi-am permis sa fac si propuneri de colaborare.” Olivia pune suflet si se implica mult pentru ca “Business Magazin” sa iasa cat mai bine. “Aleg personajele, scriu materialele, le editez pe cele ale oamenilor din echipa “Business magazin”. Apoi pun voce, montez, fac teren si in general conduc echipa si raspund pentru continutul editorial al emisiunii”. Pentru multi a fost o surpriza sa o vada pe Olivia trecand de la “Dansez pentru tine” la “Business Magazin” dar, de fapt, ipostaza actuala i se potriveste mult mai bine. “M-a atras saltul de mare detenta de la stadiul de executant la cel decizional. M-am gandit ca am deja destula experienta in meserie sa fac pasul asta. Lucrez in presa si televiziune de 11 ani. Asa ca am gandit proiectul, l-am pus pe hartie si am primit ok-ul. A trebuit sa-l pun in cui o perioada, dupa ce am luat castingul pentru “Dansez pentru tine”. Apoi a venit David, asa ca l-am mai amanat un an. Ma atrage faptul ca am de-a face cu oameni destepti, informati, interesanti”.
Invitatii chemati de Olivia la “Business Magazin” pentru materialul principal sunt “personaje de calibru din lumea de business, cu notorietate si expunere in zona mondena sau cei mai bogati romani din Top 300. Ei sunt oamenii care au reusit si la care ne uitam cu interes si oarecare invidie”. Emisiunea este compusa din trei parti distincte, in care latura economica se imbina cu ponturi si descrieri ale unor servicii si produse de lux. “Materialul numarul doi vine sa spuna povestea unui om care a reusit singur, fara pile si relatii si aici afli sfaturi pertinente, care te pot inspira daca vrei sa te lansezi in afaceri. Materialul trei e clasicul “how to spend money”, de la ceasuri de lux si pana la bolizi sau resedinte de lux”, detaliaza Olivia.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare