Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

GoT Sn7_FirstLook_11

„Urzeala tronurilor”: 5 informații esențiale despre sezonul 7, care începe pe 17 iulie

14 July 2017

Într-un an de zile, s-au tot strâns: spoilere, teorii, declarații, fotografii furate de la filmări… Așa că, înainte de a ne întoarce în Westeros, luni dimineață, pe 17 iulie, de la ora 04.00, la HBO, iată cum stăm!

ATENȚIE, SPOILERE! (mai departe citiți pe propria răspundere!)

 

  1. Sezonul 7 va avea un ritm infernal

„De-atâta vreme vorbim despre «războiul care va veni». Ei, războiul e aici. Și va trebui să găsim o modalitate de a spune povestea fără să pară că ne grăbim foarte tare”, au explicat creatorii pentru Entertainment Weekly.

„Lucrurile vor avansa foarte repede, căci în lumea acestor personaje, războiul pe care-l așteaptau a venit în sfârșit. Și conflictul pe care l-am tot construit vreme de 6 sezoane se declanșează. Iar asta le dă sentimentul că nu mai au timp și trebuie să facă totul foarte repede”.

  1. Vor fi multe întâlniri între personaje care nu s-au văzut niciodată

Cei doi creatori, Weiss și Benioff, au declarat pentru același EW:

„Vor fi multe personaje care se vor întâlni pentru prima oară în sezonul al șaptelea. Sunt întâlniri pe care oamenii le așteaptă de foarte multă vreme… În timp ce toate aceste lumi încep să se adune, drumurile personajelor care nu s-au văzut niciodată încep să se întretaie. Putem spune că eroii noștri vor interacționa, mai mult ca oricând, unii cu ceilalți. De când Tyrion s-a întâlnit cu Dany, asta-i direcția principală a serialului”.

  1. Jon se va întâlni și cu Daenerys, și cu Cersei

Este aproape o certitudine. E unul dintre primele spoilere care au apărut la începutul filmărilor, o dată cu primele fotografii furate de pe platouri. Noul Rege al Nordului ar trebui să facă alianță cu Mama Dragonilor.

Într-un interviu pentru Uproxx, creatoarea costumelor, Michele Clapton, a explicat cum va fi îmbrăcat Jon în acest sezon și a scăpat ditamai informația:

„Am vorbit mult despre capa lui. Când ar trebui să o poarte și când nu. Ce vrea să spună cu ea? Sunt momente în care trebuie să pară mai vulnerabil. Mă gândesc la scena în care o întâlnește pe Dany pentru prima oară (!!!). Atunci, e fără capă. Dar, când se va întâlni cu Cersei, o va avea pe el (!!!)”.

  1. Dragonii vor fi enormi!

Foștii bebeluși ai lui Dany au crescut! Din ce se știe până acum, au ajuns la mărimea unui avion Boeing 747. Cei doi creatori, Weiss și Benioff, sunt încântați (noi ce să mai spunem, că îi adorăm!):

„De această dată, dragonii sunt aici. Nu mai sunt niște bebeluși și asta a făcut ca fiecare scenă cu ei să fie mult mai complicat de filmat. Echipa de la efecte speciale a făcut tot felul de trucuri incredibile. Sunt magnifici. Ce ne distruge e faptul că mulți oameni vor să vadă serialul pe telefon. E un lucru îngrozitor pentru că nu puteți admira întreaga măreție a acestor dragoni pe un ecran minuscul”.

  1. Hodor s-ar putea întoarce ca Umblător Alb???

Este una dintre teoriile recente, care a încântat fanii. Ne amintim că Hodor și-a dat viața în fața armatei de zombi ai Regelui Nopții pentru a o salva pe cea a lui Bran Stark. Atunci, ar putea deveni și el un Umblător Alb?

„V-aș putea spune pur și simplu «nu», dar s-ar putea să mint…”, a declarat actorul Kristian Nairn întrebat de Belfast Telegraph. „Nu pot divulga nimic. Deja mi-au mai scăpat niște chestii din greșeală în trecut și am plătit scump pentru asta!”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare