Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Sin City

V-a plăcut „Sin City”? Se face serial!

1 June 2017

Discuțiile despre transformarea benzii desenate a lui Frank Miller în serial au apărut încă din decembrie 2013, dar abia acum încep să se miște lucrurile: pilotul seriei a fost încredințat regizorului Len Wiseman, anunță Deadline.

Am făcut cunoștință cu orașul plin de vicii imaginat de Frank Miller în cele două filme regizate de Robert Rodriguez: „Oraşul păcatelor” / „Sin City” (2005) și „Sin City: Am ucis pentru ea” / „Sin City: A Dame to Kill For” (2014). Acum, orașul e gata să-și deschidă din nou porțile în varianta pentru micul ecran.

După ce s-a vorbit despre o adaptare pentru micul ecran prin 2013, proiectul a intrat într-un con de umbră și părea că a murit în fașă. Greșit! Deadline anunță că Glen Mazzara („The Walking Dead”, „The Shield”) se apucă să scrie scenariul pilotului, în timp ce Len Wiseman va avea grijă de regie, așa cum a făcut și cu „Sleepy Hollow” sau „Lucifer”.

Serialul nu are încă un canal pe care să fie difuzat, dar sunt câteva interesate. Producția va conserva atmosfera romanelor grafice semnate de Frank Miller, dar își va lua și libertatea de a introduce personaje noi și povești inedite.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare