Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vara asiatica

4 August 2008

Dana Razboiu, prezentatoarea jurnalului de stiri de la Kanal D, a petrecut o vacanta uimitoare pe meleaguri straine, in Singapore si Malaezia.

M-am intalnit cu Dana Razboiu in studiourile Kanal D, am petrecut o ora si ceva povestind despre tari si locuri in care nu multi dintre noi ajung sa isi petreaca vacantele si mi-am dat seama ca Dana e ca un mini-ghid turistic: am aflat ca in Asia hotelurile si mancarea sunt mai ieftine, astfel incat poti sa-ti petreci un concediu si cu bani multi, si cu bani putini, ca in Malaezia introducerea de droguri in tara inseamna pedeapsa capitala, dar si ca doar pe insula Borneo poti vedea maimuta nasoasa, pe care localnicii o numesc “olandezul”.

Toate acestea, Dana le-a descoperit in urma celor aproape trei saptamani de vacanta petrecute alaturi de sotul (Bogdan Enoiu) si de fiul ei (Victor) pe meleaguri straine, mai exact in sud-estul Asiei: “Am facut un turneu mic prin Asia, n-am vizitat decat Singapore si Malezia. Si m-am documentat bine, ca la stiri”, spune Dana. A vorbit cu consulul Malaeziei de la Bucuresti si cu ambasadorul roman de la Kuala Lumpur (capitala acestei tari): “Excelenta Sa a fost foarte amabil si foarte bine informat, desi e de un an jumate acolo, stia pana si locuri de diving in Malaezia”.

Un turist activ
Satula de a merge in vacanta doar pentru a sta doua saptamani pe plaja si atat (“mi se pare stupid sa dai atatia bani si sa pierzi atata timp pe avion ca sa te duci sa faci plaja acolo si nu mai inteleg dorinta femeilor de a se bronza pana la carbonizare; imi place sa fiu bronzata, dar ma bronzez mai inteligent”), Dana a vizitat Kuala Lumpur, insulele Borneo si Langkawi (in Malaezia) si Singapore. In capitala Malaeziei, cei trei au vazut turnurile gemene Petronas (cele mai inalte cladiri gemene din lume) si turnul de televiziune (al cincilea pe lista celor mai inalte cladiri ale lumii), in restaurantul caruia s-au bucurat de o priveliste uluitoare: “Au un restaurant care se roteste la o inaltime de 288 de metri, de unde am vazut toata Kuala Lumpur, o priveliste ca din elicopter, eram intre nori, a inceput sa ploua, am vazut niste imagini pe care nu le vezi altfel – eu nefiind un pilot de elicopter”, povesteste Dana.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare