Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Danseaza printre stele 2014

Vedetele de la „Dansează printre stele” se antrenează pentru rock’n’roll | FOTO

11 November 2014

Antrenamentele la care au fost supuse echipele rămase în competiția „Dansează printre stele” – emisiune nominalizată la Premiile TVmania 2014 – au fost și mai dure pentru că, pe lângă stilul de dans pe care îl vor avea de prezentat în ediția de diseară a emisiunii, difuzată de Antena 1 de la 20:30, vor fi nevoite să facă față cu brio unui maraton rock’n’roll.

Danseaza printre stele 2014

Cele șapte perechi vor susține ritmul alert și solicitant al acestui stil și vor executa la foc automat ridicări, răsuciri și sărituri pentru a obține cât mai multe puncte și a-și continua drumul spre marea finală a emisiunii.

A fost, fără îndoială, cea mai dură săptămână de repetiții de când a început show-ul difuzat de Antena 1, iar concurenții vor rememora în ediția de astăzi a emisiunii cea mai grea zi din viață, pentru că aceasta este tema ediției, care se va regăsi în coregrafiile concurenților.

Alina Eremia și Iuri Ribac și Muneer și Stela vor fi seducători în timp ce vor dansa cabaret, Diana Munteanu și Ștefan Ciubotaru se vor distra în stil american, pe ritmuri country, iar Cosmin Seleși și Maria Popescu vor dansa Charleston. Alina Pușcaș și Bogdan Boantă își vor dezlănțui expresivitatea la Bollywood, Sandra Izbașa și Petrișor Ruge vor petrece ca în șatră și vor dansa țigănesc, iar Speak și Cocuța vor arăta cât pot fi de grațioși în timp ce vor dansa vals lent.

Două perechi vor fi eliminate din competiție

Drumul spre finala emisiunii „Dansează printre stele” devine din ce în ce mai dur, iar astăzi, 11 noiembrie, două echipe vor fi eliminate din competiția de dans.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare