Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Viața mea cu Liberace

Viața mea cu Liberace

30 November 2014
Viața mea cu LiberaceLaureații cu Oscar Michael Douglas și Matt Damon sunt protagoniștii poveștii tumultoase de iubire dintre superstarul Liberace și tânărul Scott Thorson, din momentul primei lor întâlniri și până la despărțirea cu scântei ce a survenit 5 ani mai târziu.
Regizată de apreciatul cineast Steven Soderbergh și produsă de Jerry Weintraub, această dramă originală HBO Films recreează strălucitoarea lume a lui Liberace (Michael Douglas), flamboiantul și incredibil de faimosul artist ale cărui costume extravagante, candelabru sine-qua-non și spectacole elaborate l-au transformat în cel mai de succes artist al epocii sale.
Povestea se axează pe tumultoasa relație a lui Liberace cu Scott Thorson (Matt Damon) în orașul Las Vegas din perioada 1977 – 1982 – perioadă ce a constituit apogeul carierei lui Liberace care, însă, a continuat să-și păstreze secretă homosexualitatea. Beneficiind de interpretările incredibile ale lui Douglas și Damon (ambii aflați la prima colaborare cu HBO-ul), “Behind the Candelabra” surprinde esența farmecului lui Liberace și reamintește publicului cât de diferită era percepția publică în acea epocă, puțini artiști de renume (printre care și Liberace) având curaj să recunoască că sunt homosexuali în fața publicului ce-i transformase în staruri.
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare