Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Copiright Mihai Stetcu_Antena1_Plasa de stele_140616_0159

„Victimele” celei de-a doua ediții a emisiunii “Plasa de stele”

14 July 2016

Alexandru Arșinel, Răzvan Simion, Paula Chirilă și Giani Kiriță se țin de farse vineri, 15 iulie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a emisiunii “Plasa de stele”, prezentate de Dan Negru, la Antena 1.

Vineri, la “Plasa de stele”, Stela Popescu și Mirabela Dauer sunt invitate de Alexandru Arșinel, respectiv Răzvan Simion să urce într-un avion care împrăștie pesticide, pentru o călătorie pe calea aerului într-un oraș din nordul țării, la un spectacol. Iar ceea ce se va petrece pe “aeroportul” de pe care ar urma să plece „aeronava” va ține de domeniul absurdului. De altfel, inclusiv cei doi farsori, Răzvan Simion și Alexandru Arșinel, vor fi șocați de ceea ce se întâmplă la momentul îmbarcării.

Cum vor reacționa Stela Popescu și Mirabela Dauer în ciudata situație în care vor fi puse, dar și care dintre cei doi farsori, Alexandru Arșinel și Răzvan Simion, va primi trofeul “Negrul de Aur”, din partea juriului format din Lidia Buble, Dorian Popa și Cătălin Bordea, telespectatorii Antenei 1 vor vedea vineri seara.

În aceeași ediție, Paula Chirilă și Giani Kiriță au pregătit o farsă de pomină pentru doi oameni obișnuiți, doi electricieni care le intră în casă pentru o defecțiune. Ce rol va avea DNA în această poveste, dar și cât de bine își vor asuma rolul de farsor Paula și Giani, telespectatorii vor afla vineri, 15 iulie, de la ora 20.30, în cea de-a doua ediție a emisiunii “Plasa de stele”, prezentate de Dan Negru.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare