TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Foto Alberto PIZZOLI AFP

Victorie japoneză la Festivalul de la Cannes. „Shoplifters“, de Hirokazu Kore-eda, a câștigat Palme d’or

21 May 2018

Este al cincilea Palme d’or care merge în Japonia. Au mai fost recompensați: Spike Lee, pentru prima oară premiat la Cannes, iar Jean-Luc Godard a primit un Palme d’or special. Vedeți mai jos întregul palmares al Festivalului de Film de la Cannes

După „The Square”, Palme d’or-ul din 2017, juriul prezitat de actrița Cate Blanchett și-a desemnat favoriții.

 

Un Palme d’or special

Cate Blanchett, pe scena de la Grand Théâtre Lumière, a declarat: „Juriul a cerut autorizare pentru a decerna un Palme d’or special unui artist care duce mai departe cinematografia, unui artist care împinge limitele, care încearcă tot timpul să redefinează cinematografia. Pentru prima oară în istoria celei de-a șaptea arte, îi vom acorda un premiu special lui Jean-Luc Godard, pentru «Livre d’image»”. La 87 de ani, Jean-Luc Godard a primit, în sfârșit!, un Palme d’or, după ce până la această ediție nu primise niciunul.

 

Palmaresul Festivalului de Film de la Cannes 2018:

Palme d’or: „Shoplifters”, de Hirokazu Kore-eda

Grand Prix: „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Palme d’or special: „Livre d’image”, de Jean-Luc Godard

Premiul juriului: „Capernaum”, de Nadine Labaki

Cea mai bună regie: Pawel Pawlikoswki pentru „Cold War”

Cel mai bun scenariu: Alice Rohrwacher pentru „Lazzaro felice” și Nader Saeivar & Jafar Panahi pentru „Three Faces”

Cel mai bun actor: Marcello Fonte pentru „Dogman”, de Matteo Garrone

Cea mai bună actriță: Samal Yeslyamova pentru „Aika”, de Serghei Dvorțevoi

Premiul Caméra d’or: „Girl”, de Lukas Dhont

Palme d’or pentru scurtmetraj: „All These Borders”, de Charles Williams

Foto: Alberto PIZZOLI AFP

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...