Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Viitor promitator

24 September 2007

Alexandra Ungureanu si Crush au programat pentru luna octombrie 2007 lansarea oficiala a discului “Hello”, iar videoclipul piesei cu acelasi nume se afla in pregatire.

In doar doi ani, Crush si Alexandra Ungureanu s-au impus intr-un mod clar pe piata muzicala autohtona, devenind una dintre trupele dance de top si o concurenta serioasa pentru trupe precum Impact, Activ sau Dj Project. Inainte de aparitia ei in aceasta formula de succes, Alexandra Ungureanu era deja o voce cunoscuta si apreciata in Romania si avea in palmares colaborari interesante cu Holograf, Sistem, Morandi, Unu, Paula Seling sau Emanuel. Alexandra a participat de mai multe ori la selectia nationala pentru concursul Eurovision si fiecare aparitie a ei live s-a remarcat printr-un nivel calitativ ridicat si un profesionalism evident. Spre deosebire de multe alte domnisoare cu pretentii de “cantarete”, fara urma de talent si de o moralitate indoielnica ce vin si apar cu o viteza ametitoare, Alexandra nu a optat niciodata pentru un look pestrit, la limita vulgaritatii sau a bunului gust si incet, incet si-a construit o imagine autentica si credibila. Sorin si Radu formeaza Crush, sunt doi compozitori si instrumentisti cu potential, iar discul de debut s-a numit “Crush+Alexandra Ungureanu” si a aparut in octombrie 2005. “Aprinde dragostea”, “Plang noptile” sau mai recentul “Inima mea” s-au transformat rapid in hituri cerute insistent in cluburi sau la petreceri iar “Hello” – cel de-al doilea album realizat sub aceasta titulatura – a fost bine primit de fani. Lansarea oficiala a noului material discografic este programata in luna octombrie si va fi punctata de un concert ce va beneficia de mai multi invitati. In curand, vom putea vedea videoclipul filmat pentru al doilea single, “Hello”. Ne asteptam la ceva deosebit, asa cum s-a intamplat si cu “Inima mea”, unde regizorul Vali Vlad a imaginat un decor inspirat de cultura asiatica, extrem de convingator.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare