TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Viola davis

Viola Davis vrea un Oscar pentru rol secundar

24 October 2016

S-a rezolvat misterul categoriei în care vrea să concureze Viola Davis la Oscarurile 2016, cu pelicula „Fences”: actriţa de culoare are de gând să ceară membrilor Academiei să fie inclusă în categoria „cea mai bună actriţă secundară”, citim pe ew.com.

În film, Davis joacă rolul lui Rose Maxson, soţia protagonistului Troy (Denzel Washington), un fost jucător de baseball ajuns gunoier în Pittsburgh, în anii ’50.

viola-davis

La categoria cu pricina, Viola are şanse maxime, concurând cu nominalizatele probabile Naomie Harris („Moonlight”), Michelle Williams („Manchester by the Sea”), Nicole Kidman („Lion”), Kristen Stewart („Billy Lynn’s Long Halftime Walk”), Lupita Nyong’o („Queen of Katwe”) şi Greta Gerwig („20th Century Women”).

În timp ce la „cea mai bună actriţă principală” ar da o bătălie intensă şi nesigură cu nume ca Emma Stone („La La Land”), Natalie Portman („Jackie”), Isabelle Huppert („Elle”), Taraji P. Henson („Hidden Figures”), Annette Bening („20th Century Women), Ruth Negga („Loving”), Amy Adams („Arrival” şi „Nocturnal Animals”), Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”), Sônia Braga („Aquarius”).

Viola Davis a mai jucat rolul lui Rose Maxson pe scenă, în 2010, alături de acelaşi Washington, câştigând un Premiu Tony pentru asta.

Denzel Washington (Troy Maxson) si Viola Davis (Rose), în piesa „Fences” (Broadway)

Denzel Washington (Troy Maxson) si Viola Davis (Rose), în piesa „Fences” (Broadway)

Alte articole:

1. Viola Davis e eroina noului serial produs de Shonda Rhimes („Anatomia lui Grey”)

2. Denzel Washington a făcut un deal pe 10 ani cu HBO

3. Trailer: Lungmetrajul „Julieta” este propunerea Spaniei pentru Oscar

4. Jackie Chan va primi un Oscar onorific

5. „Sieranevada” e propunerea României la Oscarul pentru film străin

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...