Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Virgil Ianțu va prezenta „Câștigă România!”, din 17 aprilie, la TVR 2

Virgil Ianțu dă startul noii sale emisiuni TV pe 17 aprilie. Cum se va numi show-ul de la TVR 2

5 April 2017

Luna aceasta, Virgil Ianțu (46 de ani) revine la marea sa dragoste, televiziunea. El va prezenta, din 17 aprilie, un show de divertisment la TVR 2.

Așa cum am anunțat în acest articol referitor la noua grilă TVR 2, vedeta va fi gazda unei emisiuni de tip concurs de cultură generală despre România. Miercuri seară, la TVR 1, în cadrul emisiunii „România 9”, prezentată de  Ionuţ Cristache, a fost anunțat și titlul emisiunii: „Câștigă România!”.

Potrivit noii grile de programe transmise de postul tv, quiz-show-ul „Câștigă România!” va fi difuzat în prime-time, de luni până joi, de la ora 20.00.

Virgil Ianțu a postat pe contul său de Facebook spotul emisiunii „Câștigă România!”:

Ce spune Ianțu despre revenirea pe micile ecrane

„În ultimii ani, am fost întrebat de foarte mulți dintre voi de ce nu revin la TV sau când o voi face. Gândurile și vorbele voastre calde m-au pus la rându-mi pe gânduri… Îmi doresc o revenire în televiziune, dar nu cu orice preț. Am crezut întotdeauna că publicul românesc merită emisiuni de calitate.

Și mai cred că măcar unii dintre noi suntem obligați să îi oferim ceea ce merită. Așa că iată și vestea: a venit vremea să mă întorc. Îmi era dor și abia aștept să încep filmările!”, a scris Virgil Ianțu pe pagina sa de Facebook.

Virgil Ianțu a debutat în televiziune în anul 2000 și a devenit într-un timp foarte scurt unul dintre cei mai populari prezentatori TV din România. A fost amfitrion sau jurat al unor show-uri precum: „Vrei să fii miliardar?”, „Big Brother”, „Copiii spun lucruri trăsnite”, „Megastar” etc.

Citește și:

Grila nouă TVR 2: Virgil Ianțu face emisiune nouă, încep „Dr. House” și un serial italian

TVR trece la grila de primăvară. Vezi care sunt emisiunile noi de la TVR 1 și ce program a dispărut din listă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare