Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

_MIS6228

Vladimir Drăghia și Elena Voscoboinic au părăsit “Dansează printre stele”

20 October 2014

A fost o săptămâna dificilă pentru Vladimir Drăghia și Elena Voscoboinic, cei care au și părăsit aseară competiția „Dansează printre stele”. Grav accidentată la piciorul stâng, Elenei i s-a interzis să danseze, dar ambiția coregrafei a fost mai presus de durere. Din păcate însă, cei doi nu au convins aseară membrii juriului că merită să meargă mai departe.

 

„Ați dansat pe lângă ritm tot timpul, iar păcatul suprem în dans este să dansezi pe lângă muzică”, a declarat ferm Mihai Petre. Jojo i-a lăudat pentru frumusețe și senzualitate, ceea ce a atras imediat reacția lui Mihai, care a concluzionat că „aici au venit să danseze, nu să defileze”.

Diana Munteanu Niculescu și Ștefan Ciubotaru, cea de-a doua echipă aflată în pericolul de a fi eliminată, își continuă așadar drumul spre finala emisiunii.

Toate dansurile de ieri seară au adus concurenților foarte multe complimente, inclusiv din partea lui Mihai Petre, care a recunoscut că este plăcut surprins de evoluția perechilor. Alina Pușcaș și Bogdan Boantă s-au sincronizat perfect în timp ce au dansat vogue, cu toate că nu se vedeau unul pe celălalt, iar Igor Munteanu a apreciat și a punctat tocmai acest lucru. „Voi sunteți un cuplu de campioni, sunteți stelele mele preferate, Alina, ești foarte talentată atunci când dansezi”, le-a spus și Jojo cu sinceritate.

Nicolai Tand și Lena au combinat pe ringul de dans ingredientele pe care le cunosc cel mai bine: pasiunea pentru gătit și cea pentru dans. Pentru ei s-a dovedit a fi reteța perfectă, iar Igor i-a și mărturisit lui Nicolai că „atmosfera de bucătărie ți-a priit”, făcând referire la faptul că a fost ceva mai relaxat pe ringul de dans. Lena a fost admirată pentru că nu se lasă și ține să scoată la iveală calitățile de dansator ale partenerului ei.

Speak și Cocuța au dominat ringul cu un pasodoble dramatic. Dacă Jojo a admirat-o foarte mult pe Cocuța, spunându-i că este foarte expresivă, Mihai Petre a apreciat că au dansat, într-adevăr, pasodoble, dar a precizat că, de multe ori, „Cocuța a fost toreadorul”. Igor a mărturisit că Speak și Cocuța încă nu s-au găsit unul pe altul cu adevărat și, deși îi urmărește deja de trei ediții, simte că ceva nu se leagă până la capăt pe ringul de dans.

Tot pasodoble, dar de data aceasta în stil rock, au dansat și Raluka și Lilian, care au fost foarte apreciați. „Lilian, tu ești extrem de talentat, iar tu, Raluka, îi faci față foarte bine”, i-a încurajat Jojo.

Quickstep-ul lui Muneer și al Stelei a stârnit admirația lui Bruce, fost concurent, aflat în această ediție la masa juriului. „Bravo, v-ați descurcat foarte bine”, le-a spus acesta. Mihai Petre a remarcat însă tot ce a fost în neregulă: „Poziția ta, Muneer, este groaznică. Trebuie să stai drept, natural și să te miști în spațiul tău de dans”, l-a atenționat acesta. Și Igor i-a reproșat lui Muneer faptul că „ai alergat numai în urma ei, nu cu ea”.

Luiza și Mihai Ristea au dansat tot quickstep, iar Igor a recunoscut că este surprins plăcut de ceea ce a văzut, pentru că cei doi s-au sincronizat mai bine ca niciodată. „E bine că ați ales și voi să rămâneți în caracter și să faceți quickstep”, a precizat Mihai, care însă a avut și o serie de reproșuri.

„Ați fost extraordinari de expresivi”, asta au auzit de la Jojo Sandra Izbașa și Petrișor, care au dansat vals lent legați la ochi. Până și Mihai Petre a recunoscut: „M-ați suprins plăcut de data asta, ați dansat vals lent, sincer, mă așteptam să faceți un dans vio…lent”.

Multe laude au cules și Cosmin Seleși și Maria, care au cucerit juriul cu tangoul lor. „Cel mai frumos dans din seara asta. Ați intrat în scenă ca și când ați fi coborât dintr-un film”, a declarat Jojo.

Și Alina Eremia și Iuri au strălucit în timp ce au dansat cha cha, iar Bruce i-a mărturisit frumoasei artiste că ar fi făcut cu siguranță o carieră în dans dacă nu s-ar fi apucat de cântat. „Am văzut doi dansatori, am văzut aceeași energie, îmi lăsați impresia că sunteți relaxați când dansați și îmi place asta”, a recunoscut și Igor Munteanu. „A fost unul dintre cele mai bune dansuri din seara asta”, a spus Mihai Petre.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare