TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Vodafone lanseaza serviciul video on demand 4gtv

Vodafone lansează serviciul video on demand 4GTV+ şi un parteneriat cu Netflix

30 September 2016

Compania Vodafone România a anunțat azi, în cadrul evenimentului Webstock, lansarea celui mai nou produs Vodafone, serviciul de video la cerere 4G TV+.

vodafone-lanseaza-serviciul-video-on-demand-4gtv

În cadrul aceluiași eveniment, oficialii companiei au anunțat și parteneriatul cu Netflix: astfel, în primele trei luni, abonații noului serviciu vor putea avea acces gratuit la oferta companiei americane (filme și seriale precum „House of Cards”, „Orange Is the New Black”, „Narcos” etc.). La expirarea celor trei luni, cei care doresc prelungirea contractului vor plăti suplimentar.

Prezent la eveniment, Ravinder Takkar, președinte și CEO al Vodafone România, a vorbit despre strategia companiei: clienții Vodafone să aibă acces la conținut de pe orice tip de device (telefon, tabletă, televizor), accentul punându-se „nu pe cât de mulți clienţi noi atragem, ci cum să îi menținem mulțumiți pe cei pe care îi avem”.

La lansarea noului serviciul de video la cerere de la Vodafone, din partea Netflix a fost prezent Chris Whiteley, VP Business Development, EMEA, care a amintit că în 2016, platforma americană se poate mândri cu peste 600 de ore de conținut original.

Aplicația 4GTV+ de la Vodafone va permite accesarea cu până la 72 de ore în urmă a conținutului transmis de posturile TV disponibile prin intermediul acesteia.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...